Overblog Segui questo blog
Administration Create my blog

27 post con una parte di me

Amintire

Pubblicato il da Camelia

Miezul nopţii Nici un sunet de pe trotuare Oare luna şi-a pierdut memoria Zâmbeşte singură Sub felinar Frunzele ofilite se strâng la picioarele mele Şi vântul începe să geamă Amintirea Singură în lumina lunii Pot visa la zilele de altădată Viaţa era frumoasă atunci Îmi aduc aminte de timpurile când ştiam ce e fericirea Fie ca amintirea să prindă viaţă iarăşi Fiecare felinar pare să vorbească Despre o ameninţare fatalistică Cineva bolboroseşte şi felinarul se topeşte În curând va fi dimineaţă Lumina zilei Trebuie să aştept răsăritul Trebuie să-mi închipui o nouă viaţă Şi nu trebuie să cedez Când vin zorii Şi această seara va deveni o amintire Şi o nouă zi va începe Capetele arse a zilelor fumurii Mirosul încă rece a dimineţii Un felinar se stinge, o altă noapte s-a sfârşit Zorii unei noi zile se apropie Atinge-mă E atât de uşor Să mă laşi singură cu amintirea Zilelor mele însorite Dacă mă atingi, O să înţelegi ce e fericirea Priveşte, o nouă zi a început...

Leggi i commenti

Ipostaze

Pubblicato il da Camelia

Nu puteam pleca de la Venetia fara sa ne cumparam masti. Si, fiind in curs zilele astea, m-am gandit sa ma aliniez. Asa ca iata-ma in ton cu Carnavalul.

Nu puteam pleca de la Venetia fara sa ne cumparam masti. Si, fiind in curs zilele astea, m-am gandit sa ma aliniez. Asa ca iata-ma in ton cu Carnavalul.

Improspatare de look.

Improspatare de look.

Leggi i commenti

Eu, cea de ieri, cea de azi

Pubblicato il da Camelia

Un salt in trecut. Asa eram eu, cu rochicioara si codite ondulate. Revenind la prezent, asa sunt eu, cea de azi, mamica, sotie, iubita, dar conserv si inocenta copilei de odinioara. Doar am langa mine o gurita dulce. Chiar doua. Nu ma lungesc prea mult, ci iti ofer si tie un strop din bucuria unui sfarsit de saptamana estiv, petrecut la plaja, o duminica alaturi de iubirile mele la sfanta Liturghie, urmata de o dupa amiaza torida, dar aventuriera in centrul istoric, verde si umbros al Romei, Villa Borghese, cu pizza la iarba verde, o plimbare cu bicicleta Pincio si plimbari luuungi, cu opriri dese. Cam osteniti dupa dupa doua zile, dar cu pofta sa o sarbatorim pe mama cu tort tiramisù azi. Delicios! Hmmmm! O data pe an e 9 iunie.
Un salt in trecut. Asa eram eu, cu rochicioara si codite ondulate. Revenind la prezent, asa sunt eu, cea de azi, mamica, sotie, iubita, dar conserv si inocenta copilei de odinioara. Doar am langa mine o gurita dulce. Chiar doua. Nu ma lungesc prea mult, ci iti ofer si tie un strop din bucuria unui sfarsit de saptamana estiv, petrecut la plaja, o duminica alaturi de iubirile mele la sfanta Liturghie, urmata de o dupa amiaza torida, dar aventuriera in centrul istoric, verde si umbros al Romei, Villa Borghese, cu pizza la iarba verde, o plimbare cu bicicleta Pincio si plimbari luuungi, cu opriri dese. Cam osteniti dupa dupa doua zile, dar cu pofta sa o sarbatorim pe mama cu tort tiramisù azi. Delicios! Hmmmm! O data pe an e 9 iunie.
Un salt in trecut. Asa eram eu, cu rochicioara si codite ondulate. Revenind la prezent, asa sunt eu, cea de azi, mamica, sotie, iubita, dar conserv si inocenta copilei de odinioara. Doar am langa mine o gurita dulce. Chiar doua. Nu ma lungesc prea mult, ci iti ofer si tie un strop din bucuria unui sfarsit de saptamana estiv, petrecut la plaja, o duminica alaturi de iubirile mele la sfanta Liturghie, urmata de o dupa amiaza torida, dar aventuriera in centrul istoric, verde si umbros al Romei, Villa Borghese, cu pizza la iarba verde, o plimbare cu bicicleta Pincio si plimbari luuungi, cu opriri dese. Cam osteniti dupa dupa doua zile, dar cu pofta sa o sarbatorim pe mama cu tort tiramisù azi. Delicios! Hmmmm! O data pe an e 9 iunie.
Un salt in trecut. Asa eram eu, cu rochicioara si codite ondulate. Revenind la prezent, asa sunt eu, cea de azi, mamica, sotie, iubita, dar conserv si inocenta copilei de odinioara. Doar am langa mine o gurita dulce. Chiar doua. Nu ma lungesc prea mult, ci iti ofer si tie un strop din bucuria unui sfarsit de saptamana estiv, petrecut la plaja, o duminica alaturi de iubirile mele la sfanta Liturghie, urmata de o dupa amiaza torida, dar aventuriera in centrul istoric, verde si umbros al Romei, Villa Borghese, cu pizza la iarba verde, o plimbare cu bicicleta Pincio si plimbari luuungi, cu opriri dese. Cam osteniti dupa dupa doua zile, dar cu pofta sa o sarbatorim pe mama cu tort tiramisù azi. Delicios! Hmmmm! O data pe an e 9 iunie.
Un salt in trecut. Asa eram eu, cu rochicioara si codite ondulate. Revenind la prezent, asa sunt eu, cea de azi, mamica, sotie, iubita, dar conserv si inocenta copilei de odinioara. Doar am langa mine o gurita dulce. Chiar doua. Nu ma lungesc prea mult, ci iti ofer si tie un strop din bucuria unui sfarsit de saptamana estiv, petrecut la plaja, o duminica alaturi de iubirile mele la sfanta Liturghie, urmata de o dupa amiaza torida, dar aventuriera in centrul istoric, verde si umbros al Romei, Villa Borghese, cu pizza la iarba verde, o plimbare cu bicicleta Pincio si plimbari luuungi, cu opriri dese. Cam osteniti dupa dupa doua zile, dar cu pofta sa o sarbatorim pe mama cu tort tiramisù azi. Delicios! Hmmmm! O data pe an e 9 iunie.
Un salt in trecut. Asa eram eu, cu rochicioara si codite ondulate. Revenind la prezent, asa sunt eu, cea de azi, mamica, sotie, iubita, dar conserv si inocenta copilei de odinioara. Doar am langa mine o gurita dulce. Chiar doua. Nu ma lungesc prea mult, ci iti ofer si tie un strop din bucuria unui sfarsit de saptamana estiv, petrecut la plaja, o duminica alaturi de iubirile mele la sfanta Liturghie, urmata de o dupa amiaza torida, dar aventuriera in centrul istoric, verde si umbros al Romei, Villa Borghese, cu pizza la iarba verde, o plimbare cu bicicleta Pincio si plimbari luuungi, cu opriri dese. Cam osteniti dupa dupa doua zile, dar cu pofta sa o sarbatorim pe mama cu tort tiramisù azi. Delicios! Hmmmm! O data pe an e 9 iunie.
Un salt in trecut. Asa eram eu, cu rochicioara si codite ondulate. Revenind la prezent, asa sunt eu, cea de azi, mamica, sotie, iubita, dar conserv si inocenta copilei de odinioara. Doar am langa mine o gurita dulce. Chiar doua. Nu ma lungesc prea mult, ci iti ofer si tie un strop din bucuria unui sfarsit de saptamana estiv, petrecut la plaja, o duminica alaturi de iubirile mele la sfanta Liturghie, urmata de o dupa amiaza torida, dar aventuriera in centrul istoric, verde si umbros al Romei, Villa Borghese, cu pizza la iarba verde, o plimbare cu bicicleta Pincio si plimbari luuungi, cu opriri dese. Cam osteniti dupa dupa doua zile, dar cu pofta sa o sarbatorim pe mama cu tort tiramisù azi. Delicios! Hmmmm! O data pe an e 9 iunie.

Un salt in trecut. Asa eram eu, cu rochicioara si codite ondulate. Revenind la prezent, asa sunt eu, cea de azi, mamica, sotie, iubita, dar conserv si inocenta copilei de odinioara. Doar am langa mine o gurita dulce. Chiar doua. Nu ma lungesc prea mult, ci iti ofer si tie un strop din bucuria unui sfarsit de saptamana estiv, petrecut la plaja, o duminica alaturi de iubirile mele la sfanta Liturghie, urmata de o dupa amiaza torida, dar aventuriera in centrul istoric, verde si umbros al Romei, Villa Borghese, cu pizza la iarba verde, o plimbare cu bicicleta Pincio si plimbari luuungi, cu opriri dese. Cam osteniti dupa dupa doua zile, dar cu pofta sa o sarbatorim pe mama cu tort tiramisù azi. Delicios! Hmmmm! O data pe an e 9 iunie.

Leggi i commenti

Reflectii

Pubblicato il da Camelia

„Poţi să scrii despre orice lucru care ţi se petrece în viaţă dacă ai curajul necesar şi destulă imaginaţie cât să improvizezi. Cel mai mare duşman al creativităţii este îndoiala.”

William Faulkner (1897 – 1962)

„Poţi să scrii despre orice lucru care ţi se petrece în viaţă dacă ai curajul necesar şi destulă imaginaţie cât să improvizezi. Cel mai mare duşman al creativităţii este îndoiala.” William Faulkner (1897 – 1962)

Leggi i commenti

O bucatica din sufletul meu

Pubblicato il da Camelia

Toamna e melancolie, de obicei, iar melodia asta poate sa-i fie ecoul...
As putea sa mai adaug doar atat: " Nici cerul nu e plin de stele ca cerul meu vazut din gradina mamei mele..."

Leggi i commenti

Flori si muzica pentru mine

Pubblicato il da Camelia

 

Trandafirii sunt flori speciale. Imi inspira pasiune, gingasie, salbaticie, mister...
Videoclipul de mai jos e sugestiv si mangaietor, atat prin acordurile pasionale, sentimentale, romantice, cat si prin imagini deosebite, scaldate de mirajul trandafirilor.
Tocmai potrivit sa mi-l dedic mie insami de ziua mea...

 

 

Leggi i commenti

Un alt orizont...

Pubblicato il da Camelia

 

4340342-giovane-ragazza-senzatetto-guardando-all-39-orizzon

Plecarea mea in strainatate a avut ca scop planuri nobile, marete. Nu a fost o plecare imediata, ci foarte bine rumegata si pregatita, timp de aproape un an de zile.

Citeam intr-o zi interviul cu Marius Manole din Formula As, si m-a impresionat o afirmatie a sa: "Cand merg la bunicii mei, la Dobrovat, langa Iasi, nu ma cunoaste nimeni. Acolo nu esti masurat dupa cate premii ai luat, ci dupa cat ti-ai ajutat parintii, daca ai ridicat sau nu casa bunicilor.", sau a parintilor, as zice eu. Asadar, subscriu acestei declaratii, caci are mare dreptate, asa se intampla la sat de cand lumea. Asta a fost si unul dintre motivele plecarii mele.

Sacrificiile mamei si nu numai, trebuiau rasplatite intr-un fel sau altul. Fara sa las la o parte faptul ca facusem o facultate, nu doar de dragul mamei, dar si pentru ca asa am simtit. Luasem aceasta decizie fara sa imi dau licenta, din motive lesne de inteles, avand in vedere ca urmasem cursurile unei facultati particulare. Cel de-al doilea motiv era destul de personal si, plecam cu convingerea ca, intr-un fel sau altul, aveam sa-l implinesc, un vis care credeam cu naivitate ca se implinise, desi eram doar la inceput, acela de a avea transmisiunile mele radiofonice pe un post privat de radio. Dupa ce am pus tot in balanta, am hotarat, fara sa banuiesc ca viata mea va lua un curs de-a dreptul de neimaginat. Mama nu a fost tocmai in al noualea cer la aflarea vestii. Nici un parinte nu cred ca se bucura sa isi vada copilul plecand...

Am pornit cu incredere si entuziasm. Stiam ce am de facut, asa ca am fost primita bine si apreciata destul de repede. Asta se intampla cand iti faci munca cu daruire si pasiune, indiferent de natura ei. Nu a fost nevoie sa accept propuneri indecente si nici nu m-am gandit de doua ori pana sa imi spun parerea. Dimpotriva, a fost de bun augur, de cele mai multe ori. Am invatat sa si tac dupa mai multe experiente, dar nu am scuipat niciodata in farfuria din care mancam.

Si chiar aici vroiam sa ajung... Traiesc in Italia de aproape 8 ani. M-am bucurat de peisajul idilic din Rimini, muncind cate 11 ore pe zi in picioare, timp de 3 luni de zile, continue, fara intrerupere. Cu toate astea imi faceam timp zi de zi sa merg la plaja in cele 3 ore pomeridiane de pauza si sa sfarsesc ziua cu o plimbare de seara, pierzandu-ma in inghesuiala de sezon in compania colegelor, doar ca sa ne lungim ochii la hainele expuse pana in gura trotuarului pentru turisti, sa ne lasam purtate de melodiile exotice de vara sau sa ascultam susurul marii si sa umblu desculta prin nisipul moale si racoros. Aveam o forta fara sfarsit. Nici eu nu stiu de unde mi-o luam. Cert e ca simteam ca am toata lumea in pumnul meu. Toate astea fara sa deranjez pe nimeni, ba dimpotriva mi-a fost atribuita calitatea de "fata prea cuminte". Am continuat asa timp de 3 ani si niciodata nu mi-a trecut prin cap ca as ramane acolo la nesfarsit. Nu uitasem de unde plecasem si, mai ales, pentru ce plecasem.

Caci, asa cum spune Grigore Vieru in poezia "In limba ta"  : "In aceeasi limba / Toata lumea plange, / In aceeasi limba/ Rade un pamant. / Ci doar in limba ta / Durerea poti s-o mangai, / Iar bucuria / S-o preschimbi in cant. / In limba ta / Ti-e dor de mama, / Si vinul e mai vin, / Si pranzul e mai pranz. / Si doar in limba ta / Poti rade singur, / Si doar in limba ta / Te poti opri din plans. / Iar cand nu poti / Nici plange si nici rade, / Cand nu poti mangaia / Si nici canta, / Cu-al tau pamant, / Cu cerul tau in fata, / Tu taci atunce / Tot in limba ta. ", si eu am cunoscut dorul de casa.

Insa nu mi-am asumat niciodata dreptul sa denigrez un popor care nu are nici o vina ca straini de pe tot mapamondul ii calca glia ca sa isi satisfaca un orgoliu din punct de vedere economic, pentru un trai mai bun. Important e sa ne dam silinta sa impresionam nu prin glume proaste si manele, sau sa aclamam faptul ca stim ce inseamna distractia, ci prin seriozitate si simplitate. Caci e usor sa te plimbi cu sticla de bere si sa scuipi cojile de seminte prin parcuri, ca sa iti faci reclama ca esti roman. Nici nu ma mir ca tiganului ii e atribuita automat nationalitatea de roman, la felul in care eu am vazut cum se comporta o mare majoritate a romanilor. La inceput ma revoltam, dar am inteles ca e de ajuns de atat de putin ca sa le schimbam celorlalti parerea despre noi. Doar "buturuga mica rastoarna carul mare", nu? Asa ca aveam sa imi vad de treaba mea si sa nu ma mai amestec unde nu imi fierbe oala.

Fara sa imi dau seama, intr-o zi, l-am cunoscut pe omul care avea sa imi schimbe intreaga existenta. A inceput totul ca o joaca de copii si a luat o amploare destul de serioasa. Am ajuns la Roma, eterna si antica, care face loc oricarui imigrant, indiferent de nationalitate. Aici am crescut impreuna pe plan personal si profesional. Am implinit pe cat se poate primul obiectiv care ma purtase aici, am sustinut examenul de licenta, spre satisfactia multora si a mea, in primul rand. Iar dincolo de norii si furtunile care ne-au intunecat adeseori cerul, am reusit sa regasim calea dreapta. Acum ma dedic vietii de familie si nu numai. Avem in perspectiva o sumedenie de vise, mai vechi si mai noi, incat nu e timp sa ne plictisim.

Pe 17 martie 2011 italienii au sarbatorit Ziua nationala a Italiei si, fara invidie, m-am simtit ca acasa, pentru prima oara. Caci spune B. Yoshimoto: "Quando si nasce in un luogo, lo si accetta incondizionatamente e lo si ama. E’ forse questa la stupidità, e al tempo stesso il punto di forza degli esseri umani.", adica:  "Cand te nasti intr-un anumit loc, il accepti neconditionat si il iubesti. Asta e naivitatea si, in acelasi timp, forta oamenilor." In cazul meu insa e valabila zicala, "Omul sfinteste locul" si nu numai...

donne.jpg

Leggi i commenti

Sinuzita cu nabadai...

Pubblicato il da Camelia

amica.jpg

Nu-mi aduc aminte exact daca in fiecare primavara am suferit de dureri de cap...

Cert e ca, de mica, m-au bantuit... Ei, anul asta m-a bombardat o insuportabila sinuzita, care pornea de la baza nasului si mi-a cuprins si creierul, ca sa nu mai vorbesc ca simteam cum pulseaza durerea in dinti, urechi si apoi in mai tot corpul..., cu boseala, iritabilitate, febra, senzatii de ameteala...

 Imi propusesem sa indeplinesc un anumit targhet la locul de munca, de unde mi se si trasese cinstita asta de sinuzita, datorita curentului, caci am niste colege tare calduroase carora nu le sunt de ajuns ferestrele larg deschise, ci lasa si usa deschisa, asa ca, cu tot cu dureri de cap, am semnat condica de prezenta... Dar, am pus piciorul in prag de cate ori se dorea deschisa fereastra din spatele meu: Ori ramanea inchisa, ori eu plecam acasa...

Suferinta, care dura deja de cateva zile si care m-a adus pana la lacrimi, i-am impartasit-o mamei, in primul rand, care mi-a administrat acelasi masaj din vremea copilariei... Are mama niste maini de aur... si o forta care vine dintr-o viata de munca continua, ca la tara, o forta care alina, iti lumineaza vederea in asemenea momente si iti pune sangele in miscare...

Cu toate astea nu mi-a trecut, dar mi-a alinat chinul, cat de cat... M-am ascuns cu capul in perina, cu gand sa adorm, dupa ce imi administrasem vreo 3-4 doze de paracetamol peste zi si alte 2 in momentul respectiv, ca sa indeplinesc si sfatul iubitului meu drag...

Orice as fi facut in acea zi nu era chip sa imi revin...

Apoi s-a asezat si el langa mine si mi-a cuprins fruntea cu palma...  In jur de cateva minute, cuibarita sub caldura corpului lui, simteam ca parca imi ia din suferinta cu tandretea mainii si am adormit, in asa fel incat durerea a disparut...

Pana adoua zi, cand m-am trezit  cu gatul inflamat... Iar tortura frontala a revenit. De data asta m-am oprit direct la farmacie si, dupa ce mi-am expus pasul, am acceptat sfatul si am luat cele necesare pentru aerosol, caci aparatul il aveam deja.  Era singura mea speranta... si caramele antiinflamatoare pentru durerea de gat... Asa a si fost, caci dupa alte 3-4 zile de tratament, durerea de cap a mai scazut, apoi a disparut.

Am atins si targhetul cu tot cu "Bravo-ul!" di partea sefei... Ce satisfactie...

Si ce rasfat la gandul cand am adormit sub ocrotirea celui drag, uitand, chiar si pentru o noapte, de durere...

 

3030 tandrete 

Leggi i commenti

Dor de acasa...

Pubblicato il da Camelia

Mi-a venit un dor ciudat de-acasa, de anii de liceu, de vremea "aventurierilor" si de oamenii care faceau parte din lumea mea de atunci... Eram asa de inocenta si de naiva, insa cu capul pe umeri si convinsa ca ceea ce faceam simteam cu sufletul pana la 360 de grade, visam si luptam pentru ceea ce credeam...

Iar locul unde am crescut ma umplea de energie ori de cate ori puneam piciorul acolo...

Peste 3 luni se face 1an de cand am fost acasa si deja mi-e dor... Cred ca e si normal...

Cujmir_jud_Mehedinti.png

data-LtgX-e3f8ctI3U5dJtbt7EJ1ZfRneYme-G2H7-lzuXHCsH7n1_Fb7T.gif

 

Leggi i commenti

Alte vremuri, acelasi suflet... / Altri tempi, la stessa anima...

Pubblicato il da Camelia

E ciudat cum peste ani si ani sufletul ramane acelasi... Chiar discutam cu sora mea, care azi a mai pus in carca un an... Ii spuneam ca si eu ma simt deseori mai mica decat copilul meu care va implini in curand 1 an si 9 luni, insa pofta de a-mi urma visele a ramas aceeasi. Poate nu pentru toata lumea e la fel, dar cei care chiar au inca vise neimplinite, cu siguranta ard de acceasi nerabdare de a le realiza... Tot gandindu-ma la asta, mi-am adus aminte cu nostalgie de Dj Bobo, care imi placea tare mult si, reascultand cateva melodii, am descoperitt ca sunt tocmai potrivite cu gandurile mele... Imi dau aceeasi emotie, ma inalta si ma fac sa cred ca toata lumea e a mea... Chiar daca momentul cand o sa imi imbratisez iubirea cu adevarat se lasa asteptat... Pentru ca daca cineva nu intelege ca un om are si vise pe care doreste sa le implineasca, oferind in acelasi timp dragostea si afectiunea necesare, atunci, viata poate sa isi piarda rostul ei... Fiecare avem un rost in aceasta viata... Iar eu sunt un om care spera ca visele sa devina realitate... Pot inca sa schimb ceva si sa aduc spre lume mesajul dragostei... Simt uneori ca dansez de fericire, desi as vrea ca cel care e in sufletul meu sa danseze impreuna cu mine, sa simtim ca dansam acelasi dans, pentru ca dragostea e intr-adevar pretutindeni... Se pot face multe lucruri pe lume, important e sa ramana respectul de sine...  Pacat ca o parte din inima mea s-a frant, pentru ca "acel cineva crede ca nu imi e de ajuns el ca om, ceea ce inseamna ca acest cineva  probabil nu e de ajuns pentru mine, daca nu ma intelege", un adevar care, putin adaptat la situatia mea, apartine altcuiva, dar care mi se potriveste ca o manusa...
Imi vine greau sa spun ca imi pare rau, dar eu vreau sa ma trezesc dimineata si sa cred ca libertatea e inca un dar...
Sentimentul de a urma un vis e uneori ca aerul, iar cel da langa noi trebuie sa ne accepte optiunile, e tot ce are voie sa faca, daca ne vrea binele...
E strano come dopo anni e  anni, l'anima  resta  la stessa... Anche parlando con mia sorella , che oggi ha messo la botola di un anno ... Li dicevo che anch'io mi sento a volte molto piu bambina di mio figlio, che presto compira 1 anno e 9 mesi, pero' la voglia di perseguire i miei sogni e rimasta la stessa. Forse non sentiranno tutti cosi, ma quelli che hanno ancora dei sogni nel cassetto, sicuramente bruciano dentro per realizarli... E pensando a questa cosa, mi sono ricordata con piecere di Dj Bobo, che mi piaceva moltissimo, e riascoltando alcune sue canzoni, ho scoperto che coincidono con i miei pensieri... Mi danno la stessa emozione, mi rialzano e mi fanno credere che il mondo e tutto mio...
Anche se il momento quando riabbraciero davvero il mio amore rimane in attesa... Perche' se qualcuno non capisce che una persona ha anche dei sogni che desidera realizarli, fornendo al contempo l'amore e l'affetto necessario, allora la vita puo perdere il suo senso... Ognuno di noi ha un senso in questa vita. E io sono una persona  che spera
 che i sogni possano diventare realta'. Posso ancora cambiare qualcosa e portare verso il mondo il messagio dell'amore... Sento a volte che ballo di gioia, anche se vorrei che la persona che e' nel mio cuore ballasse insieme a me, sentire di ballare la stessa danza. Si possono fare molte cose nel mondo, importante e che rimanga il rispetto per se stessi... Peccato che una parte del mio cuore e rimasta spezzata, perche" quella persona crede che a me non mi bastasse lui come uomo, quello che significa che questa persona non e abbastanza per me se non mi capisce", una verita' che apartiene ad un'altra persona, e',  anche se mi sono permessa di cambiarli un po il senso, la trovo adatta alla mia situazione.
Mi viene difficile dire che mi dispiace, ma io voglio svegliarmi la mattina e sentire che la vita e' ancora un dono...
Il sentimento di seguire un sogno e a volte come l'aria, e quelli che ci stanno vicino devono rispettare le nostre scelte, e' tutto quello che devono fare se ci vogliono bene.

Leggi i commenti

Pe urme de vis...

Pubblicato il da Camelia

E greu sa iau o decizie... Pentru ca e la mijloc un copil... E copilul per care mi l-am dorit de cand eram mica si care imi umple sufletul cu ceva de nedescris, cu fiecare gest, privire gingasa si cu buzitele ce exprima tristete de fiecare data cand e mustrat. Mai ales atunci il strang tare la piept si ii spun ca il iubesc mult de tot... A sosit pe lume cand ma asteptam mai putin...
Visam ca viata mea sa parcurga etapele normale pe care mi le impusesem de cand ma stiu... Vroiam sa ma realizez pe plan profesional, sa intalnesc marea iubire, sa ma casatoresc ca in povesti si sa ma bucur din tot sufletul la aflarea vestii ca sunt insarcinata...Erau valorile si principiile mele care, fara sa-mi dea ragaz sa ma lamuresc, dintr-o data s-au naruit.... Totul s-a-ntamplat pe dos. Vise, dorinte, ambitii au intrat pe alt fagas... Si, desi eram constienta ca ma afund in greseala, ca nu e bine, ca nu pot sa accept ceea ce mi se intampla, desi, am incercat sa pun capat de mai multe ori acestei situatii, de fiecare data am falit. Eram increzatoare ca pot sa schimb ceva, ca poate s-a schimbat ceva... Imi incarcam bateriile, imi adunam sperantele si, dupa cel mult 2 saptamani, totul se naruia.... Devenea mai insuportabil totul... Modul de a gandi impus, de a ma comporta, de a interactiona cu lumea din jur, de a face compromis pe plan profesional, doar pentru ca credeam cu tarie ca, pana la urma,aceasta dragoste merita sacrificiul... In zadar...
Azi, ca si ieri, trebuie sa aleg... Am ales deja, e clar... Nu din egoism...., pentru ca din prea mult egoism am crezut ca pot sa fac fata unei situatii pe care nu puteam, nu reuseam sa o impartasesc, dar am continuat sa cred ca pot sa schimb ceva... A fost peste puterile mele...
 Si azi, cred ca doar asa voi putea sa schimb ceva, prin lege, prin ordine, prin adevar...

Doar asa voi reusi sa regasesc calea dreapta....
54df56b6d2ef8505ff8a8a3ec46b7ae5.jpg

Leggi i commenti

Savoarea vremurilor cu gogosi de casa...

Pubblicato il da Camelia

Astepam cu nerabdare sa ne faca ”bunica”, de-acum, gogosi cu dulceata ca in vremea copilariei mele... Le astaptam si  pe verisoarele nostre de suflet si matusicile, in acelasi timp, ca sa savuram impreuna din atmosfera de acasa, caci tot copii suntem si noi, atata vreme cat ii avem alaturi de noi pe dragii nostri parinti.
  Intre timp am dormit dupa-amiaza si, cum dorm in functie de orarul copilului meu, acum o ora mi-a dat trezirea, ca sa nu mai spun ca saptamana asta tot la ora 7 dimineata mi-a cantat cocosul.
I-am dat in manuta o eugenie, caci ii era fomita, mai ales ca ii place tare mult sa manance singur, spunandu-i, sub aprobarea bunicii, ca mama lui cu eugenii a crescut, cu biscuiti, clatite, gogosi si alte dulciuri de casa... Sau azmite calde cu branza si lapte de capra la discretie... Astea erau „bunataturile” care ne faceau super fericiti si cu care am crescut oameni sanatosi. Ce ciocolata sau prajituri din comert? Insa nu pot sa uit nici serile cand sosea tata din cursa si ne trezeam ca sa primim, cu aceeasi nerabdare de copil, ciocolata si guma de mestecat sarbeasca pe atunci, al carei gust era inconfundabil si al carei miros il simt parca si acum.
Doamne, ce vremuri frumoase! Cate vise minunate..., ce n-as da sa le mai am o data pe toate...

gogosi-rom-002-copia-1.jpg

Leggi i commenti

Amintiri cu flori de camp...

Pubblicato il da Camelia

sky-glade.jpg

Imi plac florile se camp... Dintotdeauna... Am crecut la sat si cele mai frumoase clipe le-am petrecut pe deal, pe camp... Culegeam flori si imi faceam coronita... Eram printesa, zana din povesti... Le mai duceam si acasa si le tineam atarnate la oglinda pana se ofileau sau pana cand le inlocuiam cu altele proaspete...

Cel mai mult imi placeau niste flori roz pe care le-am vazut doar pe dealurile din satul meu, care nu se ofileau, in cel mai rau caz capatau o culoare bej, dupa mai mult timp, din care sora mea mai pastreaza si acum.

La scoala nu am avut parte de coronita, caci, pana in clasa a VIII-a nu aveam loc de copiii profesorilor sau poate, totusi, nu le-am meritat... Ciudat, insa, ca, o data ajunsa la liceu, am devenit sefa clasei si am primit si premiul mult dorit, intai. Nu mai aveam in clasa nici un coleg de profesor, dar acum nu se mai cerea coronita. Si ce daca, eu oricum eram premianta de cate ori doream, era de-ajuns sa merg pe camp ca sa imi pun coronita de flori pe cap.

Cu toate astea ma gandesc cu drag la profesorii mei din liceu de Limba si literatura romana, limba Rusa, Geografie, Limba Franceza si chiar de Biologie. Era simpatie reciproca... Si chiar isi merita coronitele de flori... din partea mea...

camp.jpg

camp2.jpg

Leggi i commenti

1 2 > >>