Overblog Segui questo blog
Administration Create my blog

DAN BITMAN - "Oamenii isi vor face mereu timp sa simta"(Interviu realizat de Bogdana Tihon Buliga, Formula AS)

Pubblicato il da Camelia



.........................................................................................................................................................................................................................
Chiar daca azi oamenii se grabesc sa ajunga foarte repede intr-un anume punct, uneori chiar arzand etape importante, ei isi vor face mereu timp sa simta. Este in natura noastra. Prezentul pare ca ne duce spre pierzanie, din punct de vedere afectiv, dar eu nu cred ca va reusi. Fara sa-si dea seama cateodata, oamenii asta cauta: gura aceea de oxigen, pauza in care sa aiba ragazul sa-si aduca aminte ca sunt oameni. De aceea eu nu renunt la a transforma afectivitatea in melodie. Noi cantam ceea ce simtim, ce iese din mintile si inimile noastre privind oamenii, ce intelegem noi ca se intampla cu ei.
..........................................................................................................................................................................................................................
Sunt, cu ghilimelele de rigoare, un soi de "voyeur", in sensul ca privesc foarte, foarte atent oamenii. Cateodata ma surprind urmarind fiecare miscare a cuiva, fiecare gest, fiecare cuvant, ma uit asa, ca prostul, cum se zice. Cred ca este foarte important pentru un om care creeaza sa aiba mereu privirea deschisa catre oameni. Starea lor de spirit, sensibilitatea sunt fluctuante, se schimba mereu, in functie de provocarile lumii in care traiesc.

 



Leggi i commenti

Auguri, amore mio!!! Auguri, papi!!! / La multi ani, iubirea mea!

Pubblicato il da Camelia

A mai trecut un an prin noi
A fost si soare-au fost si ploi
Important este c-ai stat cu mine
Pastrez atatea amintiri
Eram frumosi ca doi copii
Mi-e tare dor de zilele senine.

Ho nascosto il sorriso
in una mano
chiuso gli occhi
per trattenerti di più
dietro le mie palpebre.
Devo solo respirare
per ritrovarti,
e se apro le mani
riesco a toccare
la seta della camicia
e della tua pelle.
Se ascolto, nel silenzio
posso udire la tua voce.
Non soffro la tua assenza,
sei con me ovunque
Legato a me
da questa passione che fa vivere,
morire, gioire, crescere
e accendere il sole
domani.


Da "IL PICCOLO PRINCIPE"
di Antoine de Saint-Exupery

Il piccolo principe se ne andò a rivedere le rose.
"Voi non siete per niente simili alla mia rosa, voi non siete ancora niente" , disse.
" Nessuno vi ha addomesticato e voi non avete addomesticato nessuno. Voi siete come era la mia volpe. Non era che una volpe uguale a centomila altre.
Ma ne ho fatto il mio amico e ne ho fatto per me unica al mondo".
E le rose erano a disagio.
" Voi siete belle, ma siete vuote", disse ancora. " Non si può morire per voi. Certamente, un qualsiasi passante crederebbe che la mia rosa vi rassomigli, ma lei, lei sola, è più importante di tutte voi, perché è lei
che ho innaffiata. Perché è lei che ho messa sotto la campana di vetro, Perché è lei che ho riparato col paravento. Perché su di lei ho ucciso i bruchi (salvo due o tre per le farfalle). Perché è lei che ho ascoltato
lamentarsi o vantarsi, o anche qualche volta tacere. Perché è la mia rosa" E ritornò dalla volpe.
" Addio", disse.
"Addio", disse la volpe. "Ecco il mio segreto. E' molto semplice: non si vede bene che col cuore. L'essenziale è invisibile agli occhi".
" L'essenziale è invisibile agli occhi", ripeté il piccolo principe, per ricordarselo.
" E' il tempo che tu hai perduto per la tua rosa che ha fatto la tua rosa così importante".
"E' il tempo che ho perduto per la mia rosa…" sussurrò il piccolo principe per ricordarselo.
" Gli uomini hanno dimenticato questa verità. Ma tu non la devi dimenticare.
Tu diventi responsabile per sempre di quello che hai addomesticato. Tu sei responsabile della tua rosa…"
" Io sono responsabile della mia rosa…." Ripetè il piccolo principe per ricordarselo
.

"<<Ecco il mio segreto. E' molto semplice:
non si vede bene che col cuore.
L'essenziale è invisibile agli occhi>>."


                                                                          Con amore, i tuoi dolci pupi !!!

Leggi i commenti

Lumini si umbre

Pubblicato il da Camelia


Mi-aduc aminte cu drag ca, de cate ori mergeam cu sora mea undeva, diverse persoane isi dadeau cu parerea referitor la cat eram eu de frumoasa... Era magulitor sa primesc complimente, dar si apasator acest fapt, de cele mai multe ori. Dupa parerea mea, nu ma incadrez chiar printre frumusetile rare, e cert, totusi, ca transmit ceva aparte prin zambet sau prin lumina ochilor...
O data, ne intorceam cu trenul de acasa, tot acasa..., caci parasisem locurile natale pentru a ne urma visele. In tren, la dus, aveam tot timpul ceva de povestit si nu ne opream din ras, iar la intors, treceam in revista, cu lux de amanunte, fiecare clipa si vorba de duh de pe la noi, ce ne reicarcase bateriile. La un moment dat, cineva a intervenit si a intrebat-o pe sora mea daca eram manechin, ca tare frumoasa sunt. Raspunsul a fost negativ, dar intarit de convingerea aceleiasi persoane ca ar fi bine sa ma inscriu la un curs de manechine.
In fine, din gluma sau mai in serios, chiar am hotarat ca putina relaxare nu mi-ar strica si, mai stii, ceva aveam de castigat in urma unui curs de manechine. Cursul a fost ok, caci aveam o profesoara cu umor care inspira incredere ca om si noua, ca participanti.
Casa respectiva de manechine, dadea o sansa si celor care masurau mai putin de 1,70m in inaltime, tocmai de aceea organiza anual Concursul de Frumusete "Miss Mignon", la care m-am decis sa iau parte. Pe langa obisnuitele probe ale unui asemenea concurs, aveam sansa sa impresionam publicul printr-o proba la alegere. Eu am trecut cu repeziciune in revista cateva versuri din poezia aleasa ca proba, la care, unul dintre organizatori, mi-a atras atentia ca e nevoie de o anumita dictie in recitare. Asta stiam si eu, dar mentionarea cu pricina m-a indarjit si mai mult, incat eram sigura ca nu se vor astepta, dar vor ramane impresionati, desi nu tanjeam dupa nici un premiu.
Ziua concursului sosise. Iar dupa obisnuita parada de siluete prezente in concurs, stiam ca nu reprezint o amenintare, caci simtul meu nu m-a abandonat niciodata, mai ales in asemenea situatii, dar voi ramane in amintirea celor prezenti.
Era timpul probei mele. Prezentatorul concursului, si redactor de televiziune, in acelasi timp, m-a introdus in scena, ca pe o viitoare jurnalista, fiind studenta la o facultate de acest profil, astfel incat am pasit cu emotie, am luat microfonul intins spre mine si, imbracata cu o fusta lunga portocalie si o bluzita alba, hainele surorii mele, caci mi le imprumuta frecvent, m-am postat in mijlocul scenei, atenta la atmosfera din jur. In sala era agitatie, un public fara prea mare curiozitate la ceea ce urma sa fie.
Eu, insa, am auzit derulandu-se meu fondul meu muzical, Richard Clayderman - Love story, si am lasat versurile poeziei sa curga. In acel moment, liniste deplina... Eram ca intr-un vis, simteam ca tineam in vorbele mele tot universul... Ceea ce transmiteam eu, era aievea... Eram stapana acelor clipe pe care nu mi le putea fura nimeni...


Otilia Cazimir - Lumini Si Umbre

Ai ochii negri, mincinosi si rai
Fantanile cu ape moarte- ascund
Pupile negre licarind în fund,
Ce ma atrag spre-adanc ca ochii tai.

Cînd vreau sa plec, ma tii în loc cu un cuvant
Asa se zbat copacii în furtuna;
Ca pentru fuga crengile- si aduna,
Dar radacina- i leaga de pamant.

De azi încolo n- am sa- l mai iubesc…
Dar cînd îi vad privirile pagane
Si zambetul copilaresc,
Ma jur ca n- am sa-l mai iubesc- de maine.

Pe zi ce trece- ti seman tot mai mult;
Asa izvorul ce se- arunca- n balta,
Se- nvaluie cu malul laolalta
Si- n loc sa- i spele apele verzui, îsi tulbura izvorul apa lui.

Ma iscodesti ca pasarea de prada,
Ma urmaresti cu ochii reci si rai,
Dar uiti ca daca- s urme pe zapada,
Noroiul e lasat de pasii tai.

Mi- e fata împietrita ca o masca
Si- n ochi lumina- i gata sa se stanga
Chiar diamantului ca sa sclipeasca
Îi trebuie o raza s- o rasfranga.

Iubirea ta nu creste si nu moare,
Ci totdeauna- i rece si egala
E ca o floare artificiala
Pe- o pajiste cu maci arzand în soare.

Cand voi pleca, ma vei uita usor
Si stiu ca nici nu s- ar putea altfel:
Abia o clipa valul calator
Pastreaza chipul oglindit în el.

Am vrut în ciuda zambetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrima sa storc
Si am plecat sa nu ma mai întorc,
Dar azi, din zori de zi îti umblu- n cale.

Ce demon oare mi te- a scos în drum?!
De- ar vrea viata azi sa ma dezlege
Si raiul ei sa mi- l ofere- acum
Tot iadul nostru dulce l- as alege.

Azi mi- a venit cu ochii calzi si buni
Si nu l- am întrebat de unde vine
Pe floarea de pe marginea de drum
N- o- ntrebi de- i înflorita pentru tine.

Te vad mereu ca- n clipa de pe urma;
Încremenit în capul scarii
Cu zambetul uitat în coltul gurii
Si- n ochi, taisul crud al nepasarii.

Esti rau. Dar cand aud c- o spune altul
Ma uit în jos si strang din pumni si tac.
Ca numai eu în toata lumea asta
Am dreptul sa te cert si sa te- mpac.

Eu am sa plec cu sufletu- mpacat
Ca nu las nimanuia mostenire
Un suflet greu de ura si iubire
Banuitor si trist si- nfrigurat.

M- am resemnat; atît a fost sa fie.
Ma uit cum cade soarele- n apus
Si- astept raspunsuri care n- or sa vie
La întrebari pe care nu le- am pus.
Poezia se sfarsise, si parca totusi se dorea o continuare...Vedeam o mie de ochi atintiti asupra mea, iar in fundul scenei, pe X, organizatorul concursului, care imi atrasese atentia asupra dictiei in recitare, ma privea la fel de surprins. A urmat un ropot de aplauze de neuitat....
M-am ales cu premiul "Miss Naturalete", pe care il pastrez si acum, ca marturie al unicului concurs de frumusete la care am participat...
Cu ce altceva m-am ales de la cursul de manechine? Cu cateva parade de moda ale unor personaje celebre, cu cateva fotografii deosebite si cu o experienta placuta.

Leggi i commenti

Omuletul meu cu casti... Pe urmele amintirilor...

Pubblicato il da Camelia

 
Din joaca poti sa ajungi chiar si la stele...
Pentru mine nu a fost tocmai o joaca sa fac parte din echipa postului local de Radio Europa Nova Timisoara. Mai pastrez si acum o canita cu o fotografie imprimata a catorva colegi de-ai mei.
Alesesem ca tema de licenta un subiect ce trata radioul local si aveam nevoie de un interviu cu un director al unui post de radio pentru informatii ce imi erau necresare.
Eram, pe atunci, un ascultator fidel al postului de radio Europa Nova. Cunosteam intreg desfasuratorul de programe muzicale si visam ca intr-o zi voi avea emisiunea mea personala, unde voi putea sa imi exprim gandurile proprii si melodiile mele de suflet. Asa ca mi-am luat inima in dinti si am reusit cu usurinta sa stau de vorba cu dl. director X al postului de radio mentionat. Dupa ce am obtinut datele cu pricina, am intrebat cu sfiala daca e vreo posibilitate de a incepe o colaborare pentru o eventuala emisiune in grila lor de programe. "Trebuie sa asisti la cateva emisiuni ale unui coleg, iar dupa cateva repetitii incercam sa intram in direct. O sa va intelegeti ca e si el oltean ca si tine.", mi-a spus. Eram in preajma Craciunului si, probabil, ingerul meu pazitor a facut o minune pentru mine, minunea sufletului meu.
"Inscolirea" mea in ale radio-ului a inceput alaturi de colegul meu oltean care avea emisiune la o ora de audienta, cand eu aruncam cu elan pe unde cateva evenimente mondene, iar mai apoi, alaturi de redactorul - adjunct, dimineata, cand, desi era un frig de iti ingheta si respiratia, eu ma aflam sub emotia ce ma incalzea si imi dadea forta sa aduc stiri proaspete in "Revista presei".
E inutil sa mai amintesc ca la prima intrare "on-air" vocea mi-a fost gatuita, ca atunci cand trebuie sa spui lectia de zi la scoala, iar la intro-ul fiecarei emisiuni ma impotmoleam de pleonasme... Cu timpul, insa, am reusit sa scot la iveala adevaratul timbru al vocii mele si sa exprim cu convingere propriile idei, ceea ce imi dorisem de atata vreme.
Era o perioada de concedii, prilej cu care am intretinut pe calea undelor atmosfera de Craciun, alaturi de un alt coleg, principiant ca si mine.
In putin timp am primit spatiu in grila de programe pentru o emisiune personala, dupa -amiaza, "Trafic de Hituri, alaturi de Camelia". Era oaza mea de vis..., dupa care uneori tanjesc... Dar nu e tarziu sa o iau de la inceput...
Vazandu-l pe ingerasul meu cu castile pe urechi si cu manutele in aer la auzul muzicii, mi-a transmis o emotie cu dulci amintiri...
El e universul ce imi umple sufetul in acest moment! E papusa mea, ingerul meu...






 

Leggi i commenti

"Micutul distrugator"...la opt luni...

Pubblicato il da Camelia

 










Cand a mai tecut o luna, nu imi dau seama, dar e cert ca micutul meu e o minune de la Dumnezeu. E cu adevarat deosebit de emotionant sa vezi cum natura isi vede de mersul ei normal, iar ingerasul meu creste in modul cel mai firesc.
   Bunicii spun ca a sarit peste anumite etape. Dar eu nu ii prea cred... Mai ales ca nu l-am supus nici unei etape anume...
   In fiecare zi ne surprinde cu ceva nou...
   In aceasta luna s-a ridicat in genunchi si face progrese , iar in putin timp va reusi sa stea pe piciorusele lui.
   Nu stiu ce va face cand va creste mare, dar e deja un meloman a ceea ce mami si tati asculta in timpul zilei. 
   Si, surprinzator, desi e doar o papusa de copil, recunoaste pericolul cat ai clipi, revoltandu-se, pentru a o apara pe mami. Intr-o zi , masina de spalat a scos un pic de apa in baie, si, pentru a -l supraveghea, l-am adus pe ingeras langa mine, cu tot cu carucior, pana dadeam cu mopul. Din glasutul lui am inteles ca era preocupat ca apa ii poate face ceva rau mamei. L-am linistit. Mai deunazi m-a speriat de moarte la auzul mixerului si al aspiratorului. Peste teama de aspirator am trecut azi, caci, un pic cu ajutorul bunicii, iar mai apoi al mamei, a inteles ca doar zgomotul e de el, in rest ... aspira praful. La teama de mixer mai avem putin de lucru. Toate la randul lor.
   Bunicii sunt tare mandri de un asa nepotel precoce. Il rasfata cu jucarii si gesturi tandre, iar pentru ei nici ca exista un nepotel mai frumos. Si, desi isi dau mereu cu parerea lor de bunici, eu tot glasul naturii il ascult.
   Oare a inceput sa zica mami, tati? Desigur, mai rar, dar e o emotie fara egal, ori de cate ori ne zice pe nume. Iar de felul in care ma priveste cu subinteles, de fiecare data cand il ia tati in brate, ca sa vada reactia mea, nici nu mai vorbesc! Fiecare imbratisare, cu manutele lui mici si moi de ingeras, cere o alta imbratisare...
    Sintagma "micutul distrugator", sau "piccolo distrugitore", cum ii zice tati, isi are cu adevarat rostul ei, caci piticotul roade tot pe ce pune mana. Si ar fi culmea sa nu fie asa, pentru ca au rasarit alti doi dintisori, te si miri cand, ca nu s-a plans deloc.
   Si uite-asa, minunea noastra mica ne umple viata cu fiecare gest , zambet si privire...


Leggi i commenti