Overblog Segui questo blog
Administration Create my blog

Dincolo de aparente

Pubblicato il da Camelia

Imi face placere sa imi insotesc copilul in parc...Placere, dar si datorie. E innebunit dupa copii... Poate nu neaparat conteaza copiii in sine, cat mai ales ideea de a sta in mijlocul lor, de a fi partas la acea agitatie copilareasca care e inteleasa in diverse moduri pe parcursul mai multor etape ale cresterii lor.

Azi, mai in gluma, mai in serios,  m-am ales cu o "superapreciere" din partea unei fetite. " Cred ca e sora-sa, i se adresase bunica-sii, pentru ca e foarte tanara!!!"

Mai tarziu, la sosirea tatalui, am aflat ca era deja domnisorica, deoarece si-a primit dojenirea pentru faptul ca inca statea catarata pe topogan la cumpana varstei de 13 ani... 

 

Asa am primit-o eu, remarca, ca si compliment, fara sa replic, caci, de fapt, mi se parea mai mult o fraza spusa cu o urma de oaresce intriga negativa, avand in vedere ca ii tot repetam micutului meu: Fii atent, mama, sa nu cazi!, tocmai pentru ca se crease o atmosfera de extaz de la cel mai mic, la cel mai marisor.

Ce mai conteaza! Important e ca azi mi-a fost un copil asezat. Exista si o explicatie: ii place compania copiilor de varsta lui sau mai mari, daca se poate. Pe cei mici nu prea ii agreeaza, sau cel putin, nu i agrea.

Si uite-asa, creste iubirea mea...

...si am mai gasit un motiv sa postez cateva fotografii mai vechi... de-asta vara, pana in prezent...

Foto-0063-copia-1.jpg2010-08-21-12.42.52.jpg

2010-08-28 19.55.06

2010-09-12 18.07.00

Foto-0157

Foto-0143.jpg 

2010-12-19 11.33.05Foto-0073.jpg

 Foto-0074.jpg

Foto-0075

2011-02-21-12.38.38.jpg

2011-05-15-19.33.12-copia-1.jpg

Con tag NOI...

Leggi i commenti

Copilul din noi

Pubblicato il da Camelia

2011-06-03-19.31.54.jpg

  2011-06-03-19.31.22.jpg

Acum cateva zile ii spuneam copilului meu drag sa nu creasca asa de repede...

 

Dar parca putem noi opri trecerea timpului? Nu, intocmai... Si doar pentru faptul ca timpul isi vede de rostul lui, eu mi-am intalnit iubirea de azi si am putut sa traim impreuna minunea vietii noastre...

Dincolo de trecerea timpului, ne emotionam amandoi la fiecare mangaiere a copilului nostru, inlacrimam la fiecare cuvant sau fraza noua, il dojenim cand rupe foile cartilor de povesti, pentru ca mai apoi sa le lipim cu scoci, sub privirile atente ale aceluiasi sufletel care ne reaminteste cu sinceritate ca el le-a rupt..., dar si in alte imprejurari.

 Inca nu ne vine sa credem cate poate sa cuprinda o minte de copil... la 2 ani si 6 luni.

 

Tot cu trecerea timpului m-am convins ca iubirea noastra e pentru totdeauna..., caci e minunat sa fim impreuna, indiferent de ordine... asa cum insasi jumatatea mea, mai deunazi, ne insiruia, ca intr-un joc, pe noi trei, in mai multe feluri, dar cu acelasi rezultat: eu, tu si pupu, tu, pupu si eu, pupu, eu si tu, etc.

Cu ochii umezi si cu aceeasi fastaceala timida, care imi readuce in suflet imaginea copiilor din noi, atunci cand ne-am cunoscut, inca inocenti si nesiguri, mi-a reamintit ca am ramas pentru el aceeasi fata, cea mai frumoasa pe care o vazuse si de care se si indragostise...

 

Personal, nu imi amintesc prea multe lucruri si fapte pana cand am plecat la scoala, sfioasa, in uniforma si cu ciorapi albi.  Stiu insa ca eram foarte indragita de toata lumea pentru o frumusete aparte de copila, cu parul galben si bucalai.

Am crescut sub umbrela plina de vise minunate ale surorii mele mai mari, care m-au insotit pana tarziu de-a lungul calatoriei mele prin viata...

Nu eram dornica sa cresc repede. Tocmai de aceea, probabil, degajez un aer inocent care ii lasa nedumeriti pe cei care afla ca stau de vorba cu o mama.

Am asteptat, fara graba, sa apara printul din poveste si, pe nesimtite, am dat sens cu adevarat unui vis care era ascuns undeva in adancul meu.

 

Imi aduc aminte ca, o data, au venit in vizita la noi, verisorii mei, la tara. Ne-am jucat pitulusul pana tarziu prin casa, savurand bomboane cu cacao, primite cadou. Cred ca le-am terminat pe toate cu respectiva ocazie, si ne-am distrat copios, inventand cele mai nastrusnice locuri pentru ascunzis, dupa care am dormit toti in acelasi pat, cu sufletul plin.

 

Week-and-ul trecut, la ani buni distanta si fara nici o urma de dubiu, m-am jucat pitulusul, tot prin casa, cu copilul meu drag. Am ras si m-am minunat de rasul lui cristalin, de mintea lui sclipitoare de copil si de expresia matura a fetei care uneori ma depaseste.

Si ma doare gandul ca poate sa creasca fara sa imi dau seama...

Ne doare sufletul doar la gandul ca iubirea noastra mica nu s-ar fi nascut inca...

Insa cel mai mult ma induiosez la gandul iubitului meu care il exprima convingator, acela ca, daca s-ar intampla ceva urat, sa i se intample lui si nu copilului lui...

Asta e dragostea de parinte pentru pruncul lui...

Iar timpul trece...

Con tag NOI...

Leggi i commenti