Overblog Segui questo blog
Administration Create my blog

In cautarea fericirii... La ricerca della felicita'...

Pubblicato il da Camelia




- Sa nu permiti nimanui niciodata sa iti spuna ca nu esti in stare sa faci ceva... Nici macar mie... Daca ai un vis, sa il protejezi...


-Sunt tipul de persoana careia daca ii puneti o intrebare si nu stiu care este raspunsul, va spun clar in fata ca nu il stiu. Dar puteti pune pariu ca stiu cum sa gasesc raspunsul si ca il voi gasi, il voi gasi raspunsul... Ma urmariti?
-Chris, ce ati zice daca in fata dv. s-ar prezenta unul pentru un interviu de munca fara camasa, iar eu l-as angaja?
-As zice ca imbraca o super-pereche de pantaloni !


-Trebuie sa ai incredere in mine, ok?
-Am incredere in tine...
..........................................................................................................................................................................................................................

-Tati, o stii pe asta: O data un om s-a scufundat in mare. Soseste o barca ce ii zice: - Ai nevoie de ajutor?, iar el raspunde:- Nu, multumesc, Dumnezeu ma va salva! Apoi soseste o alta barca si ii zice: - Ai nevoie de ajutor?, iar el raspunde: -Nu, multumesc, Dumnezeu ma va salva! Dupa care se scufunda, ajunge in paradis si zice: Doamne de ce nu m-ai salvat? Iar Dumnezeu raspunde:Ti-am trimis doua barci, prostule?



-Frumoasa camasa!
-Multumesc! M-am gandit sa ma imbrac cu cea mai buna pe care o aveam, avand in vedere ca e ultima zi ... de stage...
-Eu te-as sfatui sa te imbraci cu una la fel si maine, pentru ca maine e prima ta zi de lucru.

 



 

Leggi i commenti

Ingerasul bate bongo...

Pubblicato il da Camelia

 

Acum cateva zile, l-am asteptat pe tati ascunsa in spatele usii... Piticotul nostru exersa cu ardoare si isi consuma energia, batand aprig in bongo, pe care i l-am daruit lui tati de Ziua indragostitilor, acum 2 ani, fiind un indragostit si un pasionat de baterie.
Stiam ca va ramane cu respiratia taiata, dar a fost mai mult decat atat. Desi, de obicei, pentru ingeras, e sarbatoare de cate ori se intoarce tati de la lucru, de data aceasta, rolul s-a inversat. Era tati cel care sarea in sus de bucurie la vederea papusii sale, absorbite de noua descoperire..
.








 

 

Leggi i commenti

Poveste din luna lui ciresar...

Pubblicato il da Camelia

                       


Azi am gustat din ciresele de anul asta..., sunt gustoase rau!
 Dar parca si mai gustoase sunt atunci cand persoanele dragi se gandesc cu si mai mult drag la tine. Si, mai ales, atunci cand te alinta cu mici atentii care sunt pe gustul tau...
Ciresele sunt unele dintre fructele mele preferate, nu doar pentru  ca sunt nascuta in luna lui ciresar, dar, in curtea unde am copilarit, in mijlocul gradinii de legume, crestea ciresul nostru mult indragit, alaturi de alti doi nuci falnici, meri, pruni si caisi, visini si un biet gutui, care, mai deunazi, s-a si uscat. Nici nu apucau sa se parguiasca fructele, pentru ca dorinta cocotarii in copac era si mai mare decat pofta in sine ... Din nuc puteam cuprinde zarea pana, hat, in deal, unde colindam in cea mai mare libertate si dadeam curs imaginatiei, iar apoi vedeam centrul, tot din nuc. Ciresul e plin de amintiri, si il foloseam, vara, pe post de salvare, caci, pentru a manca ciresele atarnam scara sub pom , iar in momentele cand o suparam pe mama, careia nu ii trebuia prea mult sa puna mana pe jordita, o rupeam la sanatoasa si, hop, aterizam in cires... asteptand sa se limpezeasca apele.  Pana intr-o zi, cand chiar i se terminase rabdarea mamei, draga de ea, desi eu am reusit sa ma catar in copac, am priceput ca, de data aceasta, nu voi mai scapa nevatamata. Asa ca,  din graba,  pentru ca fusesem apucata de un picior si o si vedeam pe mama catarandu-se dupa mine in copac, m-am lovit cu capul de o creanga, ca m-a  durut al naibii de tare... Totusi m-a salvat, caci am inceput sa plag de durere si, doar asa, mama mi-a dat pace.
Zilele acestea, cu siguranta, draga mea mamica gusta din ciresele copilariei mele, iar eu ma gandesc la ea si ii trimit toata dragostea mea.

Leggi i commenti

Numai poetul...

Pubblicato il da Camelia



 






Şi dacă de cu ziuă...


Şi dacă de cu ziuă se-ntâmplă să te văz
Desigur că la noapte un tei o să visez,
Iar dacă de cu ziuă eu întâlnesc un tei
În somnu-mi toată noaptea te uiti în ochii mei.


Sonet II

Sunt ani la mijloc şi-ncă mulţi vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari şi mână rece.

O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.

Tu nici nu ştii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o linişteşte,
Ca răsărirea stelei în tăcere;

Iar când te văd zâmbind copilăreşte,
Se stinge-atunci o viaţă de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creşte.

Catrene

Când te pierzi în valul vietii
Trist la tarm doar eu ramân:
Brate fara de nadejde,
Nava fara de stapân.
*

Cum se turbura izvorul
Când din el drumetul bea,
Astfel ma-nfioara dorul
Când rasari în calea mea.
*

Tu esti aerul, eu harpa
Care tremura în vânt,
Tu te misti, eu ma cutremur
Cu tot sufletul în cânt.
*

Eu sunt trubadurul. Lira
Este sufletul din tine,
Am sa cânt din al tau suflet
Sa fac lumea sa suspine.



Ce e amorul???

Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Caci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.

De-un semn în treacat de la ea
El sufletul ti-l leaga,
Incit sa n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.

Dar inca de te-asteapta-n prag
In umbra de unghere,
De se-ntilneste drag cu drag
Cum inima ta cere:

Dispar si cerul si pamânt
Si pieptul tau se bate,
Si totu-atirna de-un cuvint
Soptit pe jumatate.

Te urmareste saptamini
Un pas facut alene,
O dulce stringere de mini,
Un tremurat de gene.

Te urmaresc luminatori
Ca soarele si luna,
Si peste zi de-atitea ori
Si noaptea totdeauna.

Caci scris a fost ca viata ta
De doru-i sa nu-ncapa,
Caci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apa.



Numai Poetul

Lumea toata-i trecatoare,
Oamenii se trec si mor
Ca si miile de unde,
Ca un suflet le patrunde,
Treierând necontenit
Sânul marii infinit.
Numai poetul,
Ca pasari ce zboara
Deasupra valurilor,
Trece peste nemarginirea timpului:
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde pasari ca el
Se-ntrec în cântari.

Con tag IN VERSURI

Leggi i commenti

Ingerasul meu, la 7 luni...

Pubblicato il da Camelia

    


 

 

 




         E greu trezitul de dimineata, iar pofta de vorba, ce sa mai spun, multora chiar le lipseste la orele matinale,  insa regula nu e deloc valabila si pentru ingerasul meu. La ora 7:00, dis de dimineata, ceasornicul lui e deja activ. De fapt e desteptatorul nostru... Si, desi incercam sa nu-l bagam in seama, nu prea se poate, caci, cand ii vezi ochii galesi care  te privesc cu rugamintea de a-l lua in brate, nu prea ai alta alternativa. El e punctul in jurul caruia graviteaza orice miscare din viata noastra, inca de la prima ora. Si chiar ca nu poate incepe mai bine o asemenea zi, pentru ca,  privindu-i  zambetul  cristalin, uiti si de somn, dar, si mai mult, iti vine pofta  de vorbareala... la care deja ne si intrece, desi inca nu articuleaza cuvintele.
          A  mai trecut o luna si piticotul mamei a facut progrese:  reuseste sa se mentina sezut, mananca cu placere tot ce ii pregateste mama,  isi etaleaza cu mandrie cei doi dintisori care deja rasarisera  la cele 5 luni implinite, si ne umple sufletul cu fiecare  zambet plin de dragoste. Se joaca cu propriile-i manute si, mai nou, si-a descoperit si piciorusele, pe care le exploreaza pe zi ce trece, vorbeste in felul sau  cu tot ce observa in jur si, culmea, desi e inconjurat de jucarii de plus si de alte jucarii, e  atras mai mult de telefon, calculator, de foile de hartie, cu care, de cele mai multe ori, adoarme profund, tot cocolosindu-le.
          E  inutil sa mai spun ca e unul dintre cei mai frumosi copii pe care i-am vazut vreodata. Iar acum, cand iesim la plimbare, e greu sa intrezarim altul mai dulce decat podoaba noastra mica.
Imi plac copiii de cand ma stiu... Eram inca la gimnaziu cand ma jucam cu toti copiii de pe strada mea. Eram ca Zana Buna pentru ei. De cum ma vedeau, incepeau sa se alarmeze, uitau de mame sau bunici, si alergau cu bratele deschise spre mine. Incepeam sa ne umplem timpul cu tot felul de jocuri, cantece sau glume, astfel incat, la momentul cand trebuia sa se mearga la masa de pranz, se intampla dezastrul: plansete, urlete ,de  parca nu vroiau sa se mai desparta de mine, ca si cand, la fel ca Zana Buna,  m-as fi facut nevazuta.
           Iar acum,  cand ma simt, eu insami, mai copil ca niciodata, am copilul meu, un copil doar al meu , cu care pot sa ma joc cat e ziua de mare si pe care sper sa il vad macar pe jumatate la fel de fericit de copilaria lui, asa cum am fost eu. Sper sa ii daruiesc cei mai frumosi ani, aceia de copil , alaturi de  tati lui, de bunici si matusi.
                                               Cu dragoste, mama !!!






 




Leggi i commenti

M-am bucurat cu lacrimi in ochi...

Pubblicato il da Camelia

 

Tot ceea ce facea sora mea, cand eram mica,  mi se parea deosebit...
Cand si-a facut ea un Jurnal, m-am indeletnicit si eu in ale scrisului, aruncand, cu inversunare, pe paginile albe, trasnaile pe care le faceam in timpul zilei, dar mai ales in vacantele de vara...
Impartaseam aceleasi filme, aceiasi interpreti de muzica, aceleasi idei si vise despre adevarata iubire si ne dadeam numele artistilor din filmele vizionate, eram protagonistii varstei noastre, chiar daca ne despart 6 ani.
La un moment dat, ea  si-a creat un album cu melodiile ei preferate, insotite de desene personale si fotografii cu actori si cantareti preferati. Va dati seama ca eu nu am asteptat prea mult, si, in catva timp, aveam si eu albumul meu, care era, mai mult sau mai putin, o copie al celui creat de sora mea.
Totusi, era ceva ce nu puteam copia... , dar dezvaluirea a sosit mult mai tarziu. Sora mea imi povestea tot ce visa... imi spunea ca viseaza episoade intregi de intamplari in care noi eram personaje principale si, culmea, aveau si continuare in noaptea urmatoare, iar eu si fratiorul nostru eram ochi si urechi a doua zi,  sa aflam finalul visului. Era prea frumos pentru a putea  sa ne spuna ca totul era inventat. Iar de aici a pornit ea sa scrie povestioare despre jungla si elefanti, despre copii talentati si extraterestri, despre zane si printi ..., iar mai apoi, poezii.
Desigur ca, si-a pus amprenta asupra mea si cu toate acestea, caci , la scoala, scriam compuneri, in care vorbeam despre eroii nostri, si pe care  le citeam  in fata d-nei profesoare si a colegilor mei, iar in clasa se lasa linistea, pana se sfarsea povestea mea...  Erau momente  unice. Dar cel mai frumos a fost cand tatal meu, dupa ce a citit o compunere de-a mea, mi-a zis: "Bravo, tata, esti poeta!"
Cu siguranta nu puteam lasa o alta impresie la scoala, dupa ce domnii profesori o cunoscusera pe sora mea, sefa de clasa, pe atunci. 
Ma aflam mereu la locul meu si cu lectia invatata, caci eram eu a spune ce am avut de pregatit in ziua respectiva, daca x nu stiuse. Asa s-a intamplat ca, intr-o zi, profesorul de Limba si literatura romana a intrat in clasa, a aruncat catalogul pe catedra, cum ii era obiceiul si, cu degetul indreptat spre mine, m-a indemnat sa vorbesc despre lectia de zi. Aveam de  vorbit despre Alexandru Lapusneanul. Dar, nici nu am apucat bine sa incep, ca m-a si intrerupt, zicandu-le colegilor mei:<Pai bine, mai, asta cum poate si voi, nu! Uitati-va la ea, parca e  ,,Smărăndiţa popii, o zgâtie de copilă ageră la minte şi aşa de silitoare,,! Ia zi-i tu mai departe Septimiule!>, Septimiu fiind un coleg care, din cand in cand, mai tragea o fuga pana la mine acasa sa ii dau temele, suna la sonerie si se nimerea tata sa-i raspunda. Iar dupa ce afla tata de-al cui e si ce treaba are cu mine, abia mai apoi ma chema pe mine, zicandu-i: " Dar, ce, tu n-ai cap?"
Si , desi se sfarsise comunismul, eu inca ma mai duceam la scoala in uniforma. Eram unica din clasa care mai purta uniforma, dar mama asa considera ca e corect si eu o ascultam. Si, drept rasplata, intr-o alta zi, profesoara de Biologie , si sotia directorului, in acelasi timp, m-a ridicat in picioare in fata clasei si m-a rugat sa spun lectia in curs. Dupa o bucata buna de timp, mi-a multumit si, aratand spre mine, a subliniat faptul ca inca purtam uniforma. Bine ca macar efortul imi era apreciat.
   Dupa ani, sora mea a plecat in alt oras la facultate, dar  ne scriam frecvent . Si cum, in trecut, imi dorisem sa devin invatatoare, mai apoi profesoara de Limba si literartura romana,  sora mea, desi la distanta, era la fel de preocupata de visele mele... Pana cand, intr-o zi, imi zise: ,,Ce-ar fi sa incerci la Jurnalistica. Ai talent la scris si eu mor de ras de fiecare data cand primesc scisoare de la tine.,, Si asa am facut. La sfarsitul liceului, in urma unui discurs de ramas-bun, dupa care i-au dat lacrimile d-nei diriginte, d-l profesor de romana mi-a zis: "Astept sa imi iei interviu!"
Cativa ani mi-a fost un dor nebun de acasa. Dar cum, soarta copilului e sa isi croiasca propriul drum, drumul meu s-a lungit si mai mult. Insa in suflet am acelasi dor de casa, dor  pe care-l sting doar intorcandu-ma acasa...


Pupici, surioara mea draga! Multumesc !!!

Leggi i commenti

De ziua mea...

Pubblicato il da Camelia



Camelia,
ai primit o felicitare de la Adriana!









Draga mea,
de ziua ta iti trimit gandurile mele bune, care azi se indreapta spre tine, cu drag si mult dor!
Iti doresc sa iti fie varsta cea noua incununata de toate bucuriile pe care le astepti din partea vietii si a celor pe care-i iubesti!
Dumnezeu si sfintii Lui sa-ti stea alaturi si sa-ti implineasca rugaciunile tale arzatoare!
La multi ani si nu uita ca te iubesc!
Cu dragoste, a ta surioara, Adriana

Leggi i commenti