"Fiecare viata este un dar"

Am cunoscut o fetita cu Sindromul Down acum cativa ani, vreo16, aici in Italia. Era o fetita tare dulce, ca si parintii ei, de altfel. Zambitoare si sociabila! Foarte simpatica!!! Nu ii intalnesti zilnic pe strazi, dar se vad la televizor o sumedenie de povesti. Imi plac, sunt extraordinari, desi sunt constienta ca nu le-a fost usor parintilor sa ii creasca. Cu toate astea, nu am fost de acord sa fac examenul de Amniocenteza. Nu vroiam sa stiu, pentru ca, oricum, as fi purtat sarcina pana la capat, indiferent de situatie! Am facut doar Bi test-ul care a avut rezultat negativ. In cazul lui Andrei nu mi s-a propus Amniocenteza. Avusesem un avort spontan cu vreo 6 Luni inainte de a ramane insarcinata cu Caterina. Am digerit episodul, neasteptat de trist, dar nu am deznadajduit. Doamne ne-a binecuvantat cu o fetita minunata.

Deunazi, am trecut pe langa un baietel cu Sindrom Down si mi-a zambit. Parea pus pe glume! L-am salutat cu mana! I-am atras atentia lui Andrei, dar nu apucase sa bage de seama. Si au inceput intrebarile pline de curiozitate. I-am spus ca sunt persoane speciale care detin un cromozom in plus. Se recunosc imediat, se aseamana mult, pentru ca au ochii ca niste migdale si un nas micut. Si, mi-am adus aminte, ca vazusem la Parohia noastra o cartiulie depre o fetita cu Sindromul Down. Nu iti arat nimic pe YouTube, zic, cumparam cartea duminica viitoare si o citim. Asa am facut! E exhaustiva in explicatii, simple si la obiect. O poveste frumoasa! E o initiativa deosebita ce trateaza subiecte transpuse in povesti,  uneori dificil de explicat copiilor.

Azi s-a intamplat sa luam cartulia. Jumatate le- am citit-o in masina, pe drumul pana acasa.