Luna de miere la Venetia, orasul plutitor.

Ah, Venetia… Tot ceea ce auzisem despre Venetia, e adevarat: gondolele, canalele, podurile, atmosfera romantica, Palatele, maretia cladirilor si bisericile intalnite de-a lungul lagunei transforma navigarea pe Canal Grande(autostrada acvatica) intr-o pictura.

Inca suspin cu dor dupa farmecul si misterul unui loc unic in lume.

Mi-au ramas intiparite pe retina fiecare coltisor pe langa care am trecut, fiecare straduta mai mult sau mai putin aglomerata purtand parfum de file de istorie.

Podurile impunatoare, pline de turisti zgomotosi, ofera peisaje coborate parca dintr-un tablou, poduri si podulete dupa care am tanjit o data traversate. Ochii vor sa cuprinda dintr-o privire ferestrele si terasele pline de flori, canalele purtatoare de romantice gondole si barci colorate, iar in urechi picura glasul gondolierilor, atat pentru a-si oferi serviciul: “ Gondola, gondola!, cat si pentr a-si incanta pasegerii cu refrene de amor. Te lasi vrajit de popasul unui pescarus la o jumatate de metru distanta pe malurile in ciment de unde, mai apoi, isi ia zborul, deschizandu-si larg aripile, lasand in urma tipatu-i ascutit. Poti sa iei loc si sa te pierzi sub unduirea gondolelor leganate de valurile marii, gondole care vin si se duc, purtand turistii din toate colturile lumii.

Terasele romantice pline de flori ale cafenelelor si ale restaurantelor dispuse in preajma fiecarui pod te imbie sa te asezi si sa respiri miresmele locului unde te afli.

Aici, timpul pare ca a stat in loc.

Venetia nu inseamna doar Piata San Marco. Traseul pana aici merita efortul. Drumul pe jos, pornind de la Piazzale Roma, iti da posibilitatea sa traversezi poduri minunate de unde poti sa admiri decoruri de neuitat, strabatand stradute mai inguste sau mai largi, pline de un furnicar de oameni, de tarabe cu suveniruri, de cladiri sculptate cu maiastrie, urmand indicatiile: Piazza San Marco, Ponte Rialto, ca puncte de destinatie.

Iar un tur cu vaporasul, mai ales seara tarziu, iti dezvaluie o Venetie melanconica in toate nunatele.

Nu ne facuseram nici un itinerariu. Vazusem cateva poze pe net si citisem pe un blog cateva impresii personale. Parea locul ideal ca destinatie pentru luna de miere. Zis si facut.

“E’ bello perdersi a Venezia!/E frumos sa te pierzi in Venetia!”, ne-a asigurat o doamna draguta care ne-a dat cateva indicatii pretioase in autobuzul care in 15 minute ne-a condus la Venetia, de la Venetia Mestre.

Aveam un zambet larg pe fata, pana la urechi si nu cred ca a trecut neobservat, incurajandu-l pe Andrei ca vizitam un oras pe ape.

Un oras plutitor de poveste.

Am vazut oameni de tot felul, familii italiene impreuna cu copiii, cu 3-4 copii si cupluri straine alaturi de cate un nou-nascut. Zambitori si entusiasti. Nu i-a impiedicat faptul ca Venetia sta pe apa si ca s-ar putea sa le alunece copiii si sa se pravaleasca in canal daca pasesc pe scarile pline de alge verzi si aluncoase, nici ca e traversata de minim 450 de poduri si podulete si ca, daca vrei sa vizitezi Venetia cum se cuvine, trebuie sa urci si sa cobori un pod la fiecare 10 metri, sa traversezi stradute stramte de o jumatate de metru, cat sa poti trece cu caruciorul, chiar si luandu-l pe sus la nevoie sau ca s-ar putea sa iti pierzi copilul in multime. Ei, da! Noua ni s-a intamplat. Nu ne-a lasat sufletul sa nu il avem alaturi de noi pe pitic in marea aventura venetiana. E atat de mare dorinta de a capta fiecare coltisor, incat doua secunde sunt de ajuns sa iti dai seama ca mogaldeata a si disparut. E magic sa te ratacesti la Venetia, da, dar, mai ales, e al naibii de usurator sa iti regasesti odrasla, plangand cu un deget in gura, in multime, chemand-o si cautand-o pe mama din priviri. Asta nu l-a impiedicat sa faca alte tentative. Copilul meu e un aventurier, dar ne-a ajuns prima patanie, asa ca am marit atentia. Altfel, aventura numai gust de aventura nu mai avea.

Asa am descoperit noi Venetia, nerabdatori sa o cunoastemm, curiosi, fascinati si cu ochi de ignoranti, dar cu pofta de a o descoperi indeaproape. I-am simtit pulsul, am trait-o si ea ne-a trait pe noi. Anumite aspecte ramase in mister, dar aprofundate la intoarcere, sunt un motiv valid sa revenim.