Poveste din luna lui ciresar...

                       


Azi am gustat din ciresele de anul asta..., sunt gustoase rau!
 Dar parca si mai gustoase sunt atunci cand persoanele dragi se gandesc cu si mai mult drag la tine. Si, mai ales, atunci cand te alinta cu mici atentii care sunt pe gustul tau...
Ciresele sunt unele dintre fructele mele preferate, nu doar pentru  ca sunt nascuta in luna lui ciresar, dar, in curtea unde am copilarit, in mijlocul gradinii de legume, crestea ciresul nostru mult indragit, alaturi de alti doi nuci falnici, meri, pruni si caisi, visini si un biet gutui, care, mai deunazi, s-a si uscat. Nici nu apucau sa se parguiasca fructele, pentru ca dorinta cocotarii in copac era si mai mare decat pofta in sine ... Din nuc puteam cuprinde zarea pana, hat, in deal, unde colindam in cea mai mare libertate si dadeam curs imaginatiei, iar apoi vedeam centrul, tot din nuc. Ciresul e plin de amintiri, si il foloseam, vara, pe post de salvare, caci, pentru a manca ciresele atarnam scara sub pom , iar in momentele cand o suparam pe mama, careia nu ii trebuia prea mult sa puna mana pe jordita, o rupeam la sanatoasa si, hop, aterizam in cires... asteptand sa se limpezeasca apele.  Pana intr-o zi, cand chiar i se terminase rabdarea mamei, draga de ea, desi eu am reusit sa ma catar in copac, am priceput ca, de data aceasta, nu voi mai scapa nevatamata. Asa ca,  din graba,  pentru ca fusesem apucata de un picior si o si vedeam pe mama catarandu-se dupa mine in copac, m-am lovit cu capul de o creanga, ca m-a  durut al naibii de tare... Totusi m-a salvat, caci am inceput sa plag de durere si, doar asa, mama mi-a dat pace.
Zilele acestea, cu siguranta, draga mea mamica gusta din ciresele copilariei mele, iar eu ma gandesc la ea si ii trimit toata dragostea mea.