Dilema!

Dilema!
Iau metroul de la lucru spre casa. Ocup loc in picioare. Dupa o statie, se elibereaza locul din fata mea. Ma asez fericita si epuizata dupa serviciu, lasandu-ma prada facebook-ului. Ca asa mai reusesc sa fac un tur de forta. La statia urmatoare aud, vag, Scusa!, dar nu ma sinchisesc sa pricep despre ce e vorba. O doamna de langa mine se ridica si, insinctiv, dau sa ma uit din curiozitate la ce statie ajunsesem, moment in care observ ca doamna, de fapt, ii oferea locul unei mame tinerele cu o fetita de vreo 3 ani in brate, care a mai si adaugat, in italiana, referindu-se la mine: "Eu mi-am cerut scuze, dar daca nu ma aude!". Initial m-am simtit prost, deoarece doamna care cedase locul era mai in varsta decat mine, dar mi-am vazut de treaba. Mama cu pricina a inceput sa vorbeasca cu fetita pe moldoveneste, dar si cu matusa. Taina sau cleveteala cu volum, cum doriti voi, in metrou, semn de maaare oboseala pe domniile lor. Observ ca matusa avea in grija un carucior de toata frumusetea. Am gandit: poftim cultura, are carucior pentru fetita, dar isi cere dreptul la loc liber, profitand de ea. Si eu am circulat cu mijloacele de transport impreuna cu odrasla, dar sa imi adjudec dreptul la un loc liber in metrou, chiar nu m-am simtit, nici daca mi-ar fi cazut bratele de oboseala. Nici vorba, unei femei.
De-asta vroiam sa ma lamuriti si pe mine cu ce fel de atitudine am putut sa am de-a face, in afara de tupeu.