Prin parcul Botanic...

Azi am fost la plimbare in Parcul Botanic. Rasarise soarele, dar nu am avut noroc sa ne bucuram de razele lui, caci s-au abatut norii deasupra Timisoarei. Cu toate astea ne-a priit plimbarea, caci asa se caleste ingerasul meu.

Parcul Botanic e unul dintre multele parcuri din oras, asemanator imaginilor. Nu va mai trece mult si va arata exact asa sau si mai frumos... M-am gandit ca ar fi bine sa ies putin din casa si sa merg in locurile dragi mie, caci nu se stie cand va trebui sa plec din nou...

Deseori ma plimbam prin parc, dar niciodata nu mi-a trecut prin cap si n-am simtit sa ma opresc in loc ca sa ofer spectacolul gratuit al unor prelungi sarutari, asa cum se intampla sa intalnesc. E vorba de pudoare... Da, sunt dulci asemenea sarutari furate in parc, dar totusi, parca n-au intimitate, si-atunci sunt cam goale..., impersonale.

Trec zile, trec ani, dar sufletul imi e acelasi...

Si, parca aievea, nu stiu cand, copilul meu a crescut si am iesit la plimbare, de manuta... Pacat ca era cam rece, dar i-a placut, mai ales cand faceam sarituri, radea cu drag si, mai mult, masinile care treceau neincetat... Da, ii place sa se uite la masini... 

La intoarcere a adormit... Si acum doarme...

Soarele a rasarit dintre nori, e bine si asa...