Prima serbare

Insa, orice sfarsit de an, e insotit si de o serbare. Am participat cu emotie si lacrimi in ochi la  prima serbare a copilului meu! 

Serbarea de Craciun.

Imi aduc aminte si acum cu emotie de serbarile din copilarie, mai ales din fotografii si din  povestirile mamei. Intoarcerea in timp devine melancolica si emotionanta.

In ciuda agitatiei generale pe care au demonstrat-o copiii la sosirea parintilor, dand curs lacrimilor si imbratisarilor, am fost placut impresionata sa observ ca cei mici au ascultat indemnurile educatoarelor si, intr-un final, s-au organizat pentru momentul mult asteptat.

A fost o impletire de muzica si poezie, dedicate Sfintei zile a Craciunului si o invocare a lui Mos Craciun care urma sa dea curs operatiunii destul de obositoare, aceea de a surprinde si de a multumi o sumedenie de copii ce il asteaptau nerabdatori sub plapumica.

Interpretarea efectiva a avut un farmec aparte, caci, grupul, format din copii de varste cuprinse intre 3 si 5 ani, cei mai multi dintre ei aflati la prima experienta de acest gen, inclusiv Andrei, isi cautau curiosi parintii,  cantand si recitand printre emotii, lacrimi si nu numai: cascand, curatind nasucul, etc.

Pe muzica din fundal, printre lacrimi si zambete, atat ale noastre, cat si ale micilor interpreti, serbarea de Craciun a avut un real succes. 

Totul s-a incheiat cu aplauze frenetice, urmand imbratisari si pupici arzatori, dar si complimente, fotografii si simbolice premieri in ton cu tema serbarii, atat pentru micii protagonisti, cat si pentru parinti, dar si cu daruri pentru cele care ne sustin in educarea odraslelor si care reprezinta un puternic punct de referinta.

Tristetea si teama au disparut complet, mai ales cand s-a lasat liber acces la bufetul tipic craciunesc, la care am contribuit noi, parintii, si pe care copiii l-au asteptat nerabdatori, infruptandu-se cu dulciuri si sucuri, asa cum se poate observa mai jos.