/image%2F0564474%2F20180423%2Fob_3a05ad_img-20180323-140525.png)
„De ce aţi venit la mine?”
Am avut nesperata bucurie de a-l întâlni pe Părintele Arsenie Papacioc, iar cuvintele sale blânde şi acum îmi răscolesc amintirile. Te certa cu
duhul blândeţii, te înviora cu vorba înţeleaptă, te ridica de acolo de unde greşelile te coborau, punea degetul pe rănile tale, iar în clipa rugăciunilor pe care le rostea pentru tine te
simţeai despovărat.
„De ce aţi venit la mine? Ei, dar acum că aţi venit hai să vă citesc o rugăciune...”, aşa te întâmpina de fiecare dată duhovnicul Papacioc. „Vezi-ţi de viaţa ta duhovnicească, pentru că Biserica este acolo întru totul unde este Adevărul. Să spui neîncetat «Doamne Iisus Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul». Să spui rugăciuni la Maica Domnului, Stăpâna Cerului şi a Pământului, care este supărată pe cei care nu-i mai cer nimic.
Avem un înger păzitor, pe care ni l-a dat Dumnezeu ca să ne păzească sufletul până la moarte, pentru ca să fim păziţi şi să nu lase viaţa noastă în mâinile unui duşman, care este diavolul. Ca să fii apărat să nu uiţi să porţi mereu verighetă dacă eşti căsătorit, iar crucea să nu lipsească de la tine!” Ochii părintelui strălucesc, bucuria că înţelegi ceea ce îţi spune e mare şi cu neputinţă de strunit. După o experienţă de zeci de ani în puşcăriile comuniste, credinţa sa parcă îl întinerea. Nu puteai crede că este nonagenar, spiritul său era de neînfrânt. Născut la 15 august 1914, în satul Misleanu, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa, părintele Papacioc era din 1976 duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Macedonean după tată, bunicul Părintelui a fost la rându-i preot, dar în Macedonia, de unde şi numele de Papacioc. La origine, numele era Albu.
Despre viaţa în temniţă, Părintele Arsenie Papacioc spunea: „Nu m-au omorât, deşi mă urmăreau, mă băgau pe la răcitor, la camere frigorifice. În trei zile mureai, după socoteala lor. N-am murit în trei zile. Mi-au dat cinci. N-am murit. Mi-au dat şapte, n-am murit. N-a vrut Dumnezeu. Dar a fost greu. Important este ca acolo unde eşti să fii prezent! Şi, fie ce-o fi, de acum. Nu mai conta moartea. Moartea era salvare! N-avem alt ideal decât de-a ne hărăzi Dumnezeu fericirea să murim chinuiţi şi sfârtecaţi pentru scânteia de adevăr ce ştiam c-o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleştare cu stăpânitorii puterilor întunericului, pe viaţă şi pe moarte”. (Loreta Popa)
