La multi ani, iubirea noastra mica!/Auguri, piccolo della nostra vita!

Frumusetea mea de copil  a implinit 2 anisori… Inca nu-mi vine sa cred, dar asa  e…  L-am vazut crescand si invatand sa vorbeasca 2 limbi. E cutremurator de impresionant cate poate sa priceapa si sa faca un copil de 2 ani.

Andrei e un baietel special, nu doar pentru ca e copilul meu…  E deosebit de protectiv cu anumiti copii… In schimb, ii evita deja pe aceia care nici mie nu imi plac de fel…

Intr-o zi, una dintre mamele-vip isi exprima in televiziune dorinta  de a avea un copil mai “arogant” oarecum, in ideea de a nu fi predispus suferintei, de a reusi sa ia lucrurile mai in gluma in confruntarea cu societatea in care traim, tocmai pentru ca se demonstreaza a fi un copil dulce. O asemenea dorinta nici nu e de condamnat, dar eu prefer sa am un copil care va reusi sa isi faca drum in viata bazat pe respect si pe onoare, si nu calcand pe cadavre… Pentru ca si asa lumea e plina de indiferenta si de prea multa infumurare personala.

Andrei are si el toanele lui de copil si recunosc ca e destul de arogant deseori.  Asa ca,  in ceea ce ma priveste, nu am de lucrat la aceasta latura caracteriala, care pate fi sau nu o calitate pentru unii. Si, desi nutreste o dragoste evidenta atat pentru mama, cat si pentru papa’, ori de cate ori nu-i convine ceva sau il deranjeaza comportamentul lui papa’, alearga repede in bratele mamei.

Referitor la felurile de mancare, Andrei prefera pizza, piada, supica, patatine(cartofii prajiti), carnita si rosie. Exact asa ni le si cere. Restul mananca doar de nevoie pentru ca asa vrea mama deocamdata si pentru ca e nevoie si de alte feluri de mancare pline de vitamine, cum ar fi ardei umpluti, ciorbica de legume, pe care le agreaza, si altele la care stramba din nas, dar nu are incotro.

La capitolul imbracaminte recunoaste pe nume pantalonii, sosetutele, giubottino(geaca), bluzica, panolino(pampers), scarpe-scarpe(pantofii), scarpine.

Cele mai multe cuvinte din vocabular apartin lumii copiilor, cu acelasi mix desigur romano-italian: nanetto piccolino(pitic mic), piccolino della mamma, machinuta, paco-paco(parc), bimbi, bimba, bimbo, copilul, scivolo(topoganul), baterie, tecomando(telecomanda), cagnolino, catelul, oachi-oachi, miau-miau, bella-bella, palline(bilute) etc.

Desigur ca e destul de vast vocabularul sau de acum, mai ales ca a inceput sa formeze si fraze scurte, pe care le rosteste cu toata dulceata lui de copil, cum ar fi: Andiamo papam?Papam, mama?, Papam carnita? Andiamo ai bimbi? Andiamo a paco? Apre la mamma?(Deschide mama?) Si e rotto questo qui, quello li’, Nu piace si multe altele.

A memorat in primul rand “a cazut” si “s-a rupt”(si e rotto), tocmai pentru ca arunca mereu jucariile pe jos de cand era mic si le rupea, din placerea de ale demonta si asta inca se mai intampla. Stie ca nu ar trebui sa faca asta, tocmai de aceea, cand are de gand sa rupa cate ceva, se ascunde, dupa care vine sa ne arate cat e de “priceput”.

Cand ii facem baie pe corp e totul in regula. Devine imposibil cand trebuie sa il spalam pe cap. Nici nu il ating, ca face apel la fraza salvatoare: "Ochii ,ochii, ochii, ochii!"

Cuvantul de baza “nu e voie” reprezinta pentru el un indemn.

E foarte distractiv faptul ca Andrei se exprima in 2 limbi in acelasi timp. In felul acesta invata si papa’ romaneste. Ceea ce a memorat Andrei, a memorat si papa’ si vorbesc amandoi o limba de copil care pe mine ma face sa imi dea lacrimile. Iar papa’, desi a continuat initial sa il cheme Brandon, acum prefera  numele de Andrei. Indiferent de nume, e copilul nostru drag.

La multi ani, iubirea noastra mica!