Haz de necaz...

Eu sunt o persoana cu bun simt si cu sensul umorului destul de dezvoltat.
Eram convinsa ca umorul romanesc e inegalabil... La orice vorba de duh, e imposibil sa nu te pufneasca rasul.
Avand in vedere ca in partea Olteniei limba romana e destul de picanta, am crescut cu haz si cu voie buna.
Am fost o eleva silitoare, iar invatarea limbii italiene a devenit o placere. Dar nu pricepam inca o iota din umorul italian, tocmai pentru ca inca nu ajunsesem sa stapanesc bine limba.
Italia isi promoveaza comicii, de la A la Z. Urmaream, la inceput Zelig Circus, un program unde se promoveaza comicitatea si o rampa de lansare a multor talente si ma uitam ca vitelul la poarta noua.
Lumea radea in hohote si ma gandeam ca rad ca prostii. "Ce-or gasi si astia de ras?", ma intrebam. Nu ma aflam nici macar in pielea ardeleanului,
caruia i se zice ca ii pica fisa mai greu. Pur si simplu nu gaseam nimic hazliu in context, nu imi venea sa rad, vorba ceea.
Chiar am si sustinut, intr-un anumit context acest lucru, afirmand ca italienii nu au umor. Dar ma inselam groaznic. Imi fac "mea culpa"
si ma inclin.

De atunci au trecut 8 ani si, de cate ori ma uit la programele italiene de divertisment, rad cu pofta, ca si cand as fi acasa.
I-am cunoscut pe Leonardo Pieraccioni, unul dintre actorii si scenografii mei preferati,  pe Aldo, Giovanni e Giacomo, un trio extraordinar, etc., iar acum
cateva zile l-am admirat cu drag pe Enrico Brignano.
Da! Acum 8 ani, cand eu incepeam sa descopar o alta lume si o alta cultura, Enrico Brignano era la inceputul unei cariere de comic.
Desi nu ma prapadeam de ras la momentele lui artistice, i-am intrezarit simplitatea, modestia, bunul simt si, dincolo de faptul ca a ramas mereu
cam plinut, si-a cucerit publicul. Azi e pe culmi si se emotioneaza usor la orice amintire din trecut. E roman din Roma si e mandru de asta,
Iar eu, locuind la Roma, sunt si eu la fel de mandra.

Asa cum de Roma m-am indragostit cu timpul, caci nu a fost nicidecum dragoste la prima vedere,
(probabil vi se va parea ciudat, da e adevarat), am reusit sa patrund si spiritul italian, latin, ca si al nostru si sa imbratisez cu drag lumea in care traiesc acum, fara sa-mi uit radacinile.
Dar asta e o alta poveste...