Dincolo de aparente

Imi face placere sa imi insotesc copilul in parc...Placere, dar si datorie. E innebunit dupa copii... Poate nu neaparat conteaza copiii in sine, cat mai ales ideea de a sta in mijlocul lor, de a fi partas la acea agitatie copilareasca care e inteleasa in diverse moduri pe parcursul mai multor etape ale cresterii lor.

Azi, mai in gluma, mai in serios,  m-am ales cu o "superapreciere" din partea unei fetite. " Cred ca e sora-sa, i se adresase bunica-sii, pentru ca e foarte tanara!!!"

Mai tarziu, la sosirea tatalui, am aflat ca era deja domnisorica, deoarece si-a primit dojenirea pentru faptul ca inca statea catarata pe topogan la cumpana varstei de 13 ani... 

Asa am primit-o eu, remarca, ca si compliment, fara sa replic, caci, de fapt, mi se parea mai mult o fraza spusa cu o urma de oaresce intriga negativa, avand in vedere ca ii tot repetam micutului meu: Fii atent, mama, sa nu cazi!, tocmai pentru ca se crease o atmosfera de extaz de la cel mai mic, la cel mai marisor.

Ce mai conteaza! Important e ca azi mi-a fost un copil asezat. Exista si o explicatie: ii place compania copiilor de varsta lui sau mai mari, daca se poate. Pe cei mici nu prea ii agreeaza, sau cel putin, nu i agrea.

Si uite-asa, creste iubirea mea...

...si am mai gasit un motiv sa postez cateva fotografii mai vechi... de-asta vara, pana in prezent...