Minunea sufletului meu, deja 9 luni!

     Cand vine vorba despre piticotul meu, ma aprind si as vorbi non stop doar despre el...  Acum ca a facut 9 luni si cantareste 11,200 Kg la 0,75 cm, toata casa e doar a lui... O "bate de-a busilea  in lung si-n lat, cat e ziua de mare... e mai sigur pe fizicul lui si stau linistita acum cand il tin pe parchet. Ar pleca el pe picioruse, dar e cam greu cu echilibrul deocamdata. Asa ca, mai mult ca inainte, casa si, mai ales, podeaua, sunt luna, ca parca se face si prin suflet curatenie cand se face prin casa, iar acum, sa nu ii dauneze ingerasului. Cu toate acestea, cu vreo 2 zile inainte de ziua lui, s-a ales cu o buna conjunctivita la ochisori. Ei, si cum am ajuns la urgenta, am avut parte de o asistenta ca un dop, care, o data ce mi l-a prins intre maini, mi l-a si facut sa planga. Auzi tu la ea, cica e din cauza ca ii fac toate pe plac. I-am taiat-o raspicat, ca nu e nicidecum un plangacios, fara sa ii mai subliniez, mai sus-prezentei, ca are gesturi de pe vremea gladiatorilor, desi acestia aveau eleganta lor in timpul luptelor, si, nicidecum, de asistenta la pediatrie. 
    Cum ziceam, dupa ce a trecut in recunoastere fiecare coltisor al casei, sufletelul meu mic ma asista la orele de aerobica. Daaaaa, nu ma pierde din ochi!  Dar cel mai frumos e ca ma si sustine... rade, aplauda si danseaza in felul sau...Iar eu ma prapadesc de ras.   
    Cel mai de pret moment, insa, e atunci cand ma urmareste cu ochii peste tot si ma mangaie de acolo, de pe podea, cu zambetul sau, cel mai dulce de pe lume, printre cei opt dintisori ca fildesul de albi si ma invaluie cu privirea-i profunda de copil. E ingerasul meu fericit, care sa bucura de dragostea lui tati si a lui mami... Si are atata nevoie de dragoste...
     De curand am inceput sa il adorm pe genunchi, asa cum ma adormea mama mea. Iar Ene ajunge mai repede la gene...  Acum cand scriu, viseaza ingerasi si surade... Somn usor, gurita mica!