"Micutul distrugator"...la opt luni...

 










Cand a mai tecut o luna, nu imi dau seama, dar e cert ca micutul meu e o minune de la Dumnezeu. E cu adevarat deosebit de emotionant sa vezi cum natura isi vede de mersul ei normal, iar ingerasul meu creste in modul cel mai firesc.
   Bunicii spun ca a sarit peste anumite etape. Dar eu nu ii prea cred... Mai ales ca nu l-am supus nici unei etape anume...
   In fiecare zi ne surprinde cu ceva nou...
   In aceasta luna s-a ridicat in genunchi si face progrese , iar in putin timp va reusi sa stea pe piciorusele lui.
   Nu stiu ce va face cand va creste mare, dar e deja un meloman a ceea ce mami si tati asculta in timpul zilei. 
   Si, surprinzator, desi e doar o papusa de copil, recunoaste pericolul cat ai clipi, revoltandu-se, pentru a o apara pe mami. Intr-o zi , masina de spalat a scos un pic de apa in baie, si, pentru a -l supraveghea, l-am adus pe ingeras langa mine, cu tot cu carucior, pana dadeam cu mopul. Din glasutul lui am inteles ca era preocupat ca apa ii poate face ceva rau mamei. L-am linistit. Mai deunazi m-a speriat de moarte la auzul mixerului si al aspiratorului. Peste teama de aspirator am trecut azi, caci, un pic cu ajutorul bunicii, iar mai apoi al mamei, a inteles ca doar zgomotul e de el, in rest ... aspira praful. La teama de mixer mai avem putin de lucru. Toate la randul lor.
   Bunicii sunt tare mandri de un asa nepotel precoce. Il rasfata cu jucarii si gesturi tandre, iar pentru ei nici ca exista un nepotel mai frumos. Si, desi isi dau mereu cu parerea lor de bunici, eu tot glasul naturii il ascult.
   Oare a inceput sa zica mami, tati? Desigur, mai rar, dar e o emotie fara egal, ori de cate ori ne zice pe nume. Iar de felul in care ma priveste cu subinteles, de fiecare data cand il ia tati in brate, ca sa vada reactia mea, nici nu mai vorbesc! Fiecare imbratisare, cu manutele lui mici si moi de ingeras, cere o alta imbratisare...
    Sintagma "micutul distrugator", sau "piccolo distrugitore", cum ii zice tati, isi are cu adevarat rostul ei, caci piticotul roade tot pe ce pune mana. Si ar fi culmea sa nu fie asa, pentru ca au rasarit alti doi dintisori, te si miri cand, ca nu s-a plans deloc.
   Si uite-asa, minunea noastra mica ne umple viata cu fiecare gest , zambet si privire...