/image%2F0564474%2F20180423%2Fob_3a05ad_img-20180323-140525.png)
Tot ceea ce facea sora mea, cand eram mica, mi se parea deosebit...Cand si-a facut ea un Jurnal, m-am indeletnicit si eu in ale scrisului, aruncand, cu inversunare, pe paginile albe, trasnaile pe care le faceam in timpul zilei, dar mai ales in vacantele de vara...
Impartaseam aceleasi filme, aceiasi interpreti de muzica, aceleasi idei si vise despre adevarata iubire si ne dadeam numele artistilor din filmele vizionate, eram protagonistii varstei noastre, chiar daca ne despart 6 ani.
La un moment dat, ea si-a creat un album cu melodiile ei preferate, insotite de desene personale si fotografii cu actori si cantareti preferati. Va dati seama ca eu nu am asteptat prea mult, si, in catva timp, aveam si eu albumul meu, care era, mai mult sau mai putin, o copie al celui creat de sora mea.
Totusi, era ceva ce nu puteam copia... , dar dezvaluirea a sosit mult mai tarziu. Sora mea imi povestea tot ce visa... imi spunea ca viseaza episoade intregi de intamplari in care noi eram personaje principale si, culmea, aveau si continuare in noaptea urmatoare, iar eu si fratiorul nostru eram ochi si urechi a doua zi, sa aflam finalul visului. Era prea frumos pentru a putea sa ne spuna ca totul era inventat. Iar de aici a pornit ea sa scrie povestioare despre jungla si elefanti, despre copii talentati si extraterestri, despre zane si printi ..., iar mai apoi, poezii.
Desigur ca, si-a pus amprenta asupra mea si cu toate acestea, caci , la scoala, scriam compuneri, in care vorbeam despre eroii nostri, si pe care le citeam in fata d-nei profesoare si a colegilor mei, iar in clasa se lasa linistea, pana se sfarsea povestea mea... Erau momente unice. Dar cel mai frumos a fost cand tatal meu, dupa ce a citit o compunere de-a mea, mi-a zis: "Bravo, tata, esti poeta!"
Cu siguranta nu puteam lasa o alta impresie la scoala, dupa ce domnii profesori o cunoscusera pe sora mea, sefa de clasa, pe atunci.
Ma aflam mereu la locul meu si cu lectia invatata, caci eram eu a spune ce am avut de pregatit in ziua respectiva, daca x nu stiuse. Asa s-a intamplat ca, intr-o zi, profesorul de Limba si literatura romana a intrat in clasa, a aruncat catalogul pe catedra, cum ii era obiceiul si, cu degetul indreptat spre mine, m-a indemnat sa vorbesc despre lectia de zi. Aveam de vorbit despre Alexandru Lapusneanul. Dar, nici nu am apucat bine sa incep, ca m-a si intrerupt, zicandu-le colegilor mei:<Pai bine, mai, asta cum poate si voi, nu! Uitati-va la ea, parca e ,,Smărăndiţa popii, o zgâtie de copilă ageră la minte şi aşa de silitoare,,! Ia zi-i tu mai departe Septimiule!>, Septimiu fiind un coleg care, din cand in cand, mai tragea o fuga pana la mine acasa sa ii dau temele, suna la sonerie si se nimerea tata sa-i raspunda. Iar dupa ce afla tata de-al cui e si ce treaba are cu mine, abia mai apoi ma chema pe mine, zicandu-i: " Dar, ce, tu n-ai cap?"
Si , desi se sfarsise comunismul, eu inca ma mai duceam la scoala in uniforma. Eram unica din clasa care mai purta uniforma, dar mama asa considera ca e corect si eu o ascultam. Si, drept rasplata, intr-o alta zi, profesoara de Biologie , si sotia directorului, in acelasi timp, m-a ridicat in picioare in fata clasei si m-a rugat sa spun lectia in curs. Dupa o bucata buna de timp, mi-a multumit si, aratand spre mine, a subliniat faptul ca inca purtam uniforma. Bine ca macar efortul imi era apreciat.
Dupa ani, sora mea a plecat in alt oras la facultate, dar ne scriam frecvent . Si cum, in trecut, imi dorisem sa devin invatatoare, mai apoi profesoara de Limba si literartura romana, sora mea, desi la distanta, era la fel de preocupata de visele mele... Pana cand, intr-o zi, imi zise: ,,Ce-ar fi sa incerci la Jurnalistica. Ai talent la scris si eu mor de ras de fiecare data cand primesc scisoare de la tine.,, Si asa am facut. La sfarsitul liceului, in urma unui discurs de ramas-bun, dupa care i-au dat lacrimile d-nei diriginte, d-l profesor de romana mi-a zis: "Astept sa imi iei interviu!"
Cativa ani mi-a fost un dor nebun de acasa. Dar cum, soarta copilului e sa isi croiasca propriul drum, drumul meu s-a lungit si mai mult. Insa in suflet am acelasi dor de casa, dor pe care-l sting doar intorcandu-ma acasa...
Pupici, surioara mea draga! Multumesc !!!
