Ora de pictura. Dublu curcubeu

E adevarat ca suntem melacolici la sosirea toamnei, insa cred ca tanjim, de fapt, doar dupa zilele de vara lungi si pline de zbenguiala. Cu toate astea, fiecare anotimp are farmecul lui si o desaga plina de surprize, mai ca cea a lui Mos Craciun. Iar cu un pitic ca al nostru in casa, fiecare anotimp se transforma in poveste.

 Anul asta e adevarat ca toamna ni s-a infatisat cam agitata cu vant si cu furtuni, dar, incet-incet, s-a mai calmat.

Intr-o dupa-amiaza ploioasa de toamna blanda l-am imbiat pe pitic la pictat. Ce sa mai pictam noi? -Un curcubeu!, zic eu. Zis si facut. Eu unul, el, unul. La un moment dat, am facut schimb pe motiv ca al mamei era, parca, mai frumos. L-am avertizat ca va iesi curcubeul de la un moment la altul, deoarece soarele parea ca vrea sa-si rasfete razele aurii printre stropii marunti de ploaie. Intr-adevar, in scurt timp ploaia s-a mai linistit si am simtit stralucirea soarelui. Am sarit cat ai clipi.

-Andrei, ridica-te, sigur a iesit curcubeul!

Asa era, dar nu unul, ci doua. O speldoare. Ne-am entuziasmat cum am simtit pe moment si am imortalizat frumosul fenomen. Doua curcubeie, doua, ca cele pe care le pictasem noi doi. Un miracol.