Copiii au nevoie de rabdarea si dragostea noastra

Pubblicato il da Camelia

Cresterea si educarea copiilor cu iubire, cooperare si intelegere Creșterea și educarea copiilor nu ar trebui să fie despre ierarhie, ”eu sunt mai mare, deci eu știu ce e bine și tu să faci cum zic eu. Punct!”. Da, de cele mai multe ori adultul știe, dar copilul are nevoie să învețe ”ce” și ”de ce” și nu o poate face cu ”d-aia, că așa zic eu”. Mai mult, are nevoie să aleagă singur în ceea ce îl privește (atunci și acolo unde se poate, în funcție de vârsta și de nivelul lui de dezvoltare), tocmai pentru a învăța să ia decizii, nu să ajungă adult-marionetă. Și hai să recunoaștem că nu întotdeauna părintele chiar știe ce e mai bine: poate nu îi este frig pentru a-l înfofoli, poate nu îi este foame acum și va mânca mai bine și mai ales fără scandal ceva mai târziu, poate îl bat încălțările și din cauza asta insistă să îl descalți, poate apa e prea rece sau prea caldă și în niciun caz bună pentru baie etc  Cred că de multe ori adulții exersează șefia pe copiii lor: ”eu sunt părintele, deci asculți ce zic eu, faci ce zic eu și punct!”. Nu există o competiție reală, nici între care e mai șef în casă, nici între care părinte are un copil mai smirnă. Competițiile astea le creăm doar noi. La un moment dat veți înțelege asta, sper că ”mai devreme” decât ”mai târziu”.  Creșterea și educarea copiilor nu ar trebui să fie despre șantaj, frică și manipulare. Dacă nu dai jucăria altor copii te duc acasă, dacă nu asculți nu te mai iubesc, dacă nu încetezi îți dau eu una măcar să știu de ce plângi, dacă nu vii acum te las aici să te ia țiganii, dacă plângi, uite, râd toți copiii în parc de tine etc. De câte ori nu ați auzit astfel de reprici în jurul vostru, folosite chiar și pentru bebeluși? Măi, eu le-am auzit pe toate și nu rar!  Șantajul, frica și manipularea nu au mai mult succes decât iubirea, cooperarea și înțelegerea, doar vă transformă copilul într-unul timorat sau agresiv, mereu convins că nu e suficient de bun, deci nici suficient de iubit.  Creșterea și educarea copiilor ar trebui sa fie mai mult despre iubire, cooperare și înțelegere. Să îl faci mare ar trebui să fie despre ținut în brațe, alinat durerile, explicat, vorbit, ascultat, îmbrățișat tot timpul, lăsat să plângă când are nevoie și nu despre ”râd copiii de tine că ești băiat și plângi”, ”vai ce urât ești”, ”o să paști vacile dacă nu ai 10 pe linie”, ”eu te-am făcut, eu te omor”, ”tu de ce nu ești ca x-ulescu”, ”ești prost, nu înțelegi nimic”, ”ești rea că nu mă asculți” … aș putea să scriu până mâine.  Nu e greu să îi crești cu blândețe, începe cu pași mici: – renunță la ideea că le știi pe toate; – lasă dorința de a avea un copil smirnă, făcut cu telecomandă și puține baterii; – înțelege că atunci când nu vrea să facă un lucru nu înseamnă că îți e dușman, ci pur și simplu are propriile dorințe, ca orice om de altfel; – înțelege nevoile lui și mai ales reacțiile alea care nu-s pe placul nimănui: plâns, țipete, aruncat pe jos, crize etc; – ignoră presiunea celor din jur, mulți de altfel, care cred că asta e datoria copilului – să se supună; – caută soluții și răbdare să îi explici; – renunță să îl înveți de frică; – când ai impresia că nu mai poți să faci față solicitării lui, trage aer adânc în piept și amintește-ți că îl iubești și te iubește.

Cresterea si educarea copiilor cu iubire, cooperare si intelegere Creșterea și educarea copiilor nu ar trebui să fie despre ierarhie, ”eu sunt mai mare, deci eu știu ce e bine și tu să faci cum zic eu. Punct!”. Da, de cele mai multe ori adultul știe, dar copilul are nevoie să învețe ”ce” și ”de ce” și nu o poate face cu ”d-aia, că așa zic eu”. Mai mult, are nevoie să aleagă singur în ceea ce îl privește (atunci și acolo unde se poate, în funcție de vârsta și de nivelul lui de dezvoltare), tocmai pentru a învăța să ia decizii, nu să ajungă adult-marionetă. Și hai să recunoaștem că nu întotdeauna părintele chiar știe ce e mai bine: poate nu îi este frig pentru a-l înfofoli, poate nu îi este foame acum și va mânca mai bine și mai ales fără scandal ceva mai târziu, poate îl bat încălțările și din cauza asta insistă să îl descalți, poate apa e prea rece sau prea caldă și în niciun caz bună pentru baie etc Cred că de multe ori adulții exersează șefia pe copiii lor: ”eu sunt părintele, deci asculți ce zic eu, faci ce zic eu și punct!”. Nu există o competiție reală, nici între care e mai șef în casă, nici între care părinte are un copil mai smirnă. Competițiile astea le creăm doar noi. La un moment dat veți înțelege asta, sper că ”mai devreme” decât ”mai târziu”. Creșterea și educarea copiilor nu ar trebui să fie despre șantaj, frică și manipulare. Dacă nu dai jucăria altor copii te duc acasă, dacă nu asculți nu te mai iubesc, dacă nu încetezi îți dau eu una măcar să știu de ce plângi, dacă nu vii acum te las aici să te ia țiganii, dacă plângi, uite, râd toți copiii în parc de tine etc. De câte ori nu ați auzit astfel de reprici în jurul vostru, folosite chiar și pentru bebeluși? Măi, eu le-am auzit pe toate și nu rar! Șantajul, frica și manipularea nu au mai mult succes decât iubirea, cooperarea și înțelegerea, doar vă transformă copilul într-unul timorat sau agresiv, mereu convins că nu e suficient de bun, deci nici suficient de iubit. Creșterea și educarea copiilor ar trebui sa fie mai mult despre iubire, cooperare și înțelegere. Să îl faci mare ar trebui să fie despre ținut în brațe, alinat durerile, explicat, vorbit, ascultat, îmbrățișat tot timpul, lăsat să plângă când are nevoie și nu despre ”râd copiii de tine că ești băiat și plângi”, ”vai ce urât ești”, ”o să paști vacile dacă nu ai 10 pe linie”, ”eu te-am făcut, eu te omor”, ”tu de ce nu ești ca x-ulescu”, ”ești prost, nu înțelegi nimic”, ”ești rea că nu mă asculți” … aș putea să scriu până mâine. Nu e greu să îi crești cu blândețe, începe cu pași mici: – renunță la ideea că le știi pe toate; – lasă dorința de a avea un copil smirnă, făcut cu telecomandă și puține baterii; – înțelege că atunci când nu vrea să facă un lucru nu înseamnă că îți e dușman, ci pur și simplu are propriile dorințe, ca orice om de altfel; – înțelege nevoile lui și mai ales reacțiile alea care nu-s pe placul nimănui: plâns, țipete, aruncat pe jos, crize etc; – ignoră presiunea celor din jur, mulți de altfel, care cred că asta e datoria copilului – să se supună; – caută soluții și răbdare să îi explici; – renunță să îl înveți de frică; – când ai impresia că nu mai poți să faci față solicitării lui, trage aer adânc în piept și amintește-ți că îl iubești și te iubește.

Commenta il post