La multi ani, Andreiul meu, al nostru! Fericitii 7 ani.

Pubblicato il da Camelia

Se implinira si cei 7 ani ai dragului nostru Andrei. A numarat cu nerabdare zilele ultimei luni in asteptarea marelui eveniment, acus promis, acus anulat. Nu conta atat de mult locul de desfasurare, cat dorinta de a-si petrece ziua de nastere alaturi de colegii lui de clasa. Cu aceasta ocazie am rasuflat usurata, vazandu-i pe colegii lui, atat baietii, cat si fetele, plini de aceeasi energie, agitati si entuziasti, incat le-am compatimit pe invatatoare. Pareau o droaie de frati, caci actionau la unison, cel putin cei 11 prezenti, din cei 20  care compun clasa a doua A, cu voiosia din dotare si tipetele de rigoare. Si nu mi-a mai parut exagerat faptul ca taticul lui a organizat petrecerea pentru baiatul lui mult adorat. E varsta constientizarii profunde a anumitor fapte si comportamente, a agitatiei maxime si a trairii din prezent. Da, asta e cea mai frumoasa concluzie. Copilul meu traieste din prezent, traieste cu intensitate momentul, clipa, se dedica total fiecarui joc. Pune ceva din sufletul lui frumos in tot ceea ce intreprinde, in fiecare joc, crede cu inocenta in tot si in toate. Pentru el totul se reduce la joc. Transpune orice noutate prin joc. Reuseste sa isi umple timpul de unul singur cu activitati dintre cele mai inedite. Asta se datoreaza mult momentelor de calitate petrecute impreuna de mic. Bunica lui Andrei se coboara mult la mintea lui si ii tine piept cat e ziua de lunga la tot ceea ce propune, jucandu-se dupa regulile impuse de el cu inteligenta ce il caracterizeaza si cu care ne uimeste. Absoarbe tot ca un burete, nu isi da pace ziua toata, o solicita enorm pe bunica ce a implinit 60 de ani si care i se dedica total, astfel ca Andrei plange la despartire. O zi, atat. Apoi nici nu se sinchiseste sa vorbeasca cu ea la telefon. Dar stie ca bunicii il iubesc. Asta imi demonstreaza cat de mult are nevoie Andreiul meu de timp petrecut impreuna acum, de afectiune. Andreiul meu care a crescut repede in ultimul an, parca prea repede. A devenit fratele mai mare, e foarte atent cu surioara lui, desi se distreaza copios sa o vada tresarind la glumele facute pe ascuns, ceea ce il face sa rada in hohote. O iubeste atat de mult, incat mi-a zis intr-o zi: Mama, de ce nu vii sa ma iei de la scoala tu, asa o vad toti colegii mei pe surioara mea, cea mai frumoasa din lume! Asta e Andreiul nostru.
Se implinira si cei 7 ani ai dragului nostru Andrei. A numarat cu nerabdare zilele ultimei luni in asteptarea marelui eveniment, acus promis, acus anulat. Nu conta atat de mult locul de desfasurare, cat dorinta de a-si petrece ziua de nastere alaturi de colegii lui de clasa. Cu aceasta ocazie am rasuflat usurata, vazandu-i pe colegii lui, atat baietii, cat si fetele, plini de aceeasi energie, agitati si entuziasti, incat le-am compatimit pe invatatoare. Pareau o droaie de frati, caci actionau la unison, cel putin cei 11 prezenti, din cei 20  care compun clasa a doua A, cu voiosia din dotare si tipetele de rigoare. Si nu mi-a mai parut exagerat faptul ca taticul lui a organizat petrecerea pentru baiatul lui mult adorat. E varsta constientizarii profunde a anumitor fapte si comportamente, a agitatiei maxime si a trairii din prezent. Da, asta e cea mai frumoasa concluzie. Copilul meu traieste din prezent, traieste cu intensitate momentul, clipa, se dedica total fiecarui joc. Pune ceva din sufletul lui frumos in tot ceea ce intreprinde, in fiecare joc, crede cu inocenta in tot si in toate. Pentru el totul se reduce la joc. Transpune orice noutate prin joc. Reuseste sa isi umple timpul de unul singur cu activitati dintre cele mai inedite. Asta se datoreaza mult momentelor de calitate petrecute impreuna de mic. Bunica lui Andrei se coboara mult la mintea lui si ii tine piept cat e ziua de lunga la tot ceea ce propune, jucandu-se dupa regulile impuse de el cu inteligenta ce il caracterizeaza si cu care ne uimeste. Absoarbe tot ca un burete, nu isi da pace ziua toata, o solicita enorm pe bunica ce a implinit 60 de ani si care i se dedica total, astfel ca Andrei plange la despartire. O zi, atat. Apoi nici nu se sinchiseste sa vorbeasca cu ea la telefon. Dar stie ca bunicii il iubesc. Asta imi demonstreaza cat de mult are nevoie Andreiul meu de timp petrecut impreuna acum, de afectiune. Andreiul meu care a crescut repede in ultimul an, parca prea repede. A devenit fratele mai mare, e foarte atent cu surioara lui, desi se distreaza copios sa o vada tresarind la glumele facute pe ascuns, ceea ce il face sa rada in hohote. O iubeste atat de mult, incat mi-a zis intr-o zi: Mama, de ce nu vii sa ma iei de la scoala tu, asa o vad toti colegii mei pe surioara mea, cea mai frumoasa din lume! Asta e Andreiul nostru.
Se implinira si cei 7 ani ai dragului nostru Andrei. A numarat cu nerabdare zilele ultimei luni in asteptarea marelui eveniment, acus promis, acus anulat. Nu conta atat de mult locul de desfasurare, cat dorinta de a-si petrece ziua de nastere alaturi de colegii lui de clasa. Cu aceasta ocazie am rasuflat usurata, vazandu-i pe colegii lui, atat baietii, cat si fetele, plini de aceeasi energie, agitati si entuziasti, incat le-am compatimit pe invatatoare. Pareau o droaie de frati, caci actionau la unison, cel putin cei 11 prezenti, din cei 20  care compun clasa a doua A, cu voiosia din dotare si tipetele de rigoare. Si nu mi-a mai parut exagerat faptul ca taticul lui a organizat petrecerea pentru baiatul lui mult adorat. E varsta constientizarii profunde a anumitor fapte si comportamente, a agitatiei maxime si a trairii din prezent. Da, asta e cea mai frumoasa concluzie. Copilul meu traieste din prezent, traieste cu intensitate momentul, clipa, se dedica total fiecarui joc. Pune ceva din sufletul lui frumos in tot ceea ce intreprinde, in fiecare joc, crede cu inocenta in tot si in toate. Pentru el totul se reduce la joc. Transpune orice noutate prin joc. Reuseste sa isi umple timpul de unul singur cu activitati dintre cele mai inedite. Asta se datoreaza mult momentelor de calitate petrecute impreuna de mic. Bunica lui Andrei se coboara mult la mintea lui si ii tine piept cat e ziua de lunga la tot ceea ce propune, jucandu-se dupa regulile impuse de el cu inteligenta ce il caracterizeaza si cu care ne uimeste. Absoarbe tot ca un burete, nu isi da pace ziua toata, o solicita enorm pe bunica ce a implinit 60 de ani si care i se dedica total, astfel ca Andrei plange la despartire. O zi, atat. Apoi nici nu se sinchiseste sa vorbeasca cu ea la telefon. Dar stie ca bunicii il iubesc. Asta imi demonstreaza cat de mult are nevoie Andreiul meu de timp petrecut impreuna acum, de afectiune. Andreiul meu care a crescut repede in ultimul an, parca prea repede. A devenit fratele mai mare, e foarte atent cu surioara lui, desi se distreaza copios sa o vada tresarind la glumele facute pe ascuns, ceea ce il face sa rada in hohote. O iubeste atat de mult, incat mi-a zis intr-o zi: Mama, de ce nu vii sa ma iei de la scoala tu, asa o vad toti colegii mei pe surioara mea, cea mai frumoasa din lume! Asta e Andreiul nostru.
Se implinira si cei 7 ani ai dragului nostru Andrei. A numarat cu nerabdare zilele ultimei luni in asteptarea marelui eveniment, acus promis, acus anulat. Nu conta atat de mult locul de desfasurare, cat dorinta de a-si petrece ziua de nastere alaturi de colegii lui de clasa. Cu aceasta ocazie am rasuflat usurata, vazandu-i pe colegii lui, atat baietii, cat si fetele, plini de aceeasi energie, agitati si entuziasti, incat le-am compatimit pe invatatoare. Pareau o droaie de frati, caci actionau la unison, cel putin cei 11 prezenti, din cei 20  care compun clasa a doua A, cu voiosia din dotare si tipetele de rigoare. Si nu mi-a mai parut exagerat faptul ca taticul lui a organizat petrecerea pentru baiatul lui mult adorat. E varsta constientizarii profunde a anumitor fapte si comportamente, a agitatiei maxime si a trairii din prezent. Da, asta e cea mai frumoasa concluzie. Copilul meu traieste din prezent, traieste cu intensitate momentul, clipa, se dedica total fiecarui joc. Pune ceva din sufletul lui frumos in tot ceea ce intreprinde, in fiecare joc, crede cu inocenta in tot si in toate. Pentru el totul se reduce la joc. Transpune orice noutate prin joc. Reuseste sa isi umple timpul de unul singur cu activitati dintre cele mai inedite. Asta se datoreaza mult momentelor de calitate petrecute impreuna de mic. Bunica lui Andrei se coboara mult la mintea lui si ii tine piept cat e ziua de lunga la tot ceea ce propune, jucandu-se dupa regulile impuse de el cu inteligenta ce il caracterizeaza si cu care ne uimeste. Absoarbe tot ca un burete, nu isi da pace ziua toata, o solicita enorm pe bunica ce a implinit 60 de ani si care i se dedica total, astfel ca Andrei plange la despartire. O zi, atat. Apoi nici nu se sinchiseste sa vorbeasca cu ea la telefon. Dar stie ca bunicii il iubesc. Asta imi demonstreaza cat de mult are nevoie Andreiul meu de timp petrecut impreuna acum, de afectiune. Andreiul meu care a crescut repede in ultimul an, parca prea repede. A devenit fratele mai mare, e foarte atent cu surioara lui, desi se distreaza copios sa o vada tresarind la glumele facute pe ascuns, ceea ce il face sa rada in hohote. O iubeste atat de mult, incat mi-a zis intr-o zi: Mama, de ce nu vii sa ma iei de la scoala tu, asa o vad toti colegii mei pe surioara mea, cea mai frumoasa din lume! Asta e Andreiul nostru.
Se implinira si cei 7 ani ai dragului nostru Andrei. A numarat cu nerabdare zilele ultimei luni in asteptarea marelui eveniment, acus promis, acus anulat. Nu conta atat de mult locul de desfasurare, cat dorinta de a-si petrece ziua de nastere alaturi de colegii lui de clasa. Cu aceasta ocazie am rasuflat usurata, vazandu-i pe colegii lui, atat baietii, cat si fetele, plini de aceeasi energie, agitati si entuziasti, incat le-am compatimit pe invatatoare. Pareau o droaie de frati, caci actionau la unison, cel putin cei 11 prezenti, din cei 20  care compun clasa a doua A, cu voiosia din dotare si tipetele de rigoare. Si nu mi-a mai parut exagerat faptul ca taticul lui a organizat petrecerea pentru baiatul lui mult adorat. E varsta constientizarii profunde a anumitor fapte si comportamente, a agitatiei maxime si a trairii din prezent. Da, asta e cea mai frumoasa concluzie. Copilul meu traieste din prezent, traieste cu intensitate momentul, clipa, se dedica total fiecarui joc. Pune ceva din sufletul lui frumos in tot ceea ce intreprinde, in fiecare joc, crede cu inocenta in tot si in toate. Pentru el totul se reduce la joc. Transpune orice noutate prin joc. Reuseste sa isi umple timpul de unul singur cu activitati dintre cele mai inedite. Asta se datoreaza mult momentelor de calitate petrecute impreuna de mic. Bunica lui Andrei se coboara mult la mintea lui si ii tine piept cat e ziua de lunga la tot ceea ce propune, jucandu-se dupa regulile impuse de el cu inteligenta ce il caracterizeaza si cu care ne uimeste. Absoarbe tot ca un burete, nu isi da pace ziua toata, o solicita enorm pe bunica ce a implinit 60 de ani si care i se dedica total, astfel ca Andrei plange la despartire. O zi, atat. Apoi nici nu se sinchiseste sa vorbeasca cu ea la telefon. Dar stie ca bunicii il iubesc. Asta imi demonstreaza cat de mult are nevoie Andreiul meu de timp petrecut impreuna acum, de afectiune. Andreiul meu care a crescut repede in ultimul an, parca prea repede. A devenit fratele mai mare, e foarte atent cu surioara lui, desi se distreaza copios sa o vada tresarind la glumele facute pe ascuns, ceea ce il face sa rada in hohote. O iubeste atat de mult, incat mi-a zis intr-o zi: Mama, de ce nu vii sa ma iei de la scoala tu, asa o vad toti colegii mei pe surioara mea, cea mai frumoasa din lume! Asta e Andreiul nostru.
Se implinira si cei 7 ani ai dragului nostru Andrei. A numarat cu nerabdare zilele ultimei luni in asteptarea marelui eveniment, acus promis, acus anulat. Nu conta atat de mult locul de desfasurare, cat dorinta de a-si petrece ziua de nastere alaturi de colegii lui de clasa. Cu aceasta ocazie am rasuflat usurata, vazandu-i pe colegii lui, atat baietii, cat si fetele, plini de aceeasi energie, agitati si entuziasti, incat le-am compatimit pe invatatoare. Pareau o droaie de frati, caci actionau la unison, cel putin cei 11 prezenti, din cei 20  care compun clasa a doua A, cu voiosia din dotare si tipetele de rigoare. Si nu mi-a mai parut exagerat faptul ca taticul lui a organizat petrecerea pentru baiatul lui mult adorat. E varsta constientizarii profunde a anumitor fapte si comportamente, a agitatiei maxime si a trairii din prezent. Da, asta e cea mai frumoasa concluzie. Copilul meu traieste din prezent, traieste cu intensitate momentul, clipa, se dedica total fiecarui joc. Pune ceva din sufletul lui frumos in tot ceea ce intreprinde, in fiecare joc, crede cu inocenta in tot si in toate. Pentru el totul se reduce la joc. Transpune orice noutate prin joc. Reuseste sa isi umple timpul de unul singur cu activitati dintre cele mai inedite. Asta se datoreaza mult momentelor de calitate petrecute impreuna de mic. Bunica lui Andrei se coboara mult la mintea lui si ii tine piept cat e ziua de lunga la tot ceea ce propune, jucandu-se dupa regulile impuse de el cu inteligenta ce il caracterizeaza si cu care ne uimeste. Absoarbe tot ca un burete, nu isi da pace ziua toata, o solicita enorm pe bunica ce a implinit 60 de ani si care i se dedica total, astfel ca Andrei plange la despartire. O zi, atat. Apoi nici nu se sinchiseste sa vorbeasca cu ea la telefon. Dar stie ca bunicii il iubesc. Asta imi demonstreaza cat de mult are nevoie Andreiul meu de timp petrecut impreuna acum, de afectiune. Andreiul meu care a crescut repede in ultimul an, parca prea repede. A devenit fratele mai mare, e foarte atent cu surioara lui, desi se distreaza copios sa o vada tresarind la glumele facute pe ascuns, ceea ce il face sa rada in hohote. O iubeste atat de mult, incat mi-a zis intr-o zi: Mama, de ce nu vii sa ma iei de la scoala tu, asa o vad toti colegii mei pe surioara mea, cea mai frumoasa din lume! Asta e Andreiul nostru.
Se implinira si cei 7 ani ai dragului nostru Andrei. A numarat cu nerabdare zilele ultimei luni in asteptarea marelui eveniment, acus promis, acus anulat. Nu conta atat de mult locul de desfasurare, cat dorinta de a-si petrece ziua de nastere alaturi de colegii lui de clasa. Cu aceasta ocazie am rasuflat usurata, vazandu-i pe colegii lui, atat baietii, cat si fetele, plini de aceeasi energie, agitati si entuziasti, incat le-am compatimit pe invatatoare. Pareau o droaie de frati, caci actionau la unison, cel putin cei 11 prezenti, din cei 20  care compun clasa a doua A, cu voiosia din dotare si tipetele de rigoare. Si nu mi-a mai parut exagerat faptul ca taticul lui a organizat petrecerea pentru baiatul lui mult adorat. E varsta constientizarii profunde a anumitor fapte si comportamente, a agitatiei maxime si a trairii din prezent. Da, asta e cea mai frumoasa concluzie. Copilul meu traieste din prezent, traieste cu intensitate momentul, clipa, se dedica total fiecarui joc. Pune ceva din sufletul lui frumos in tot ceea ce intreprinde, in fiecare joc, crede cu inocenta in tot si in toate. Pentru el totul se reduce la joc. Transpune orice noutate prin joc. Reuseste sa isi umple timpul de unul singur cu activitati dintre cele mai inedite. Asta se datoreaza mult momentelor de calitate petrecute impreuna de mic. Bunica lui Andrei se coboara mult la mintea lui si ii tine piept cat e ziua de lunga la tot ceea ce propune, jucandu-se dupa regulile impuse de el cu inteligenta ce il caracterizeaza si cu care ne uimeste. Absoarbe tot ca un burete, nu isi da pace ziua toata, o solicita enorm pe bunica ce a implinit 60 de ani si care i se dedica total, astfel ca Andrei plange la despartire. O zi, atat. Apoi nici nu se sinchiseste sa vorbeasca cu ea la telefon. Dar stie ca bunicii il iubesc. Asta imi demonstreaza cat de mult are nevoie Andreiul meu de timp petrecut impreuna acum, de afectiune. Andreiul meu care a crescut repede in ultimul an, parca prea repede. A devenit fratele mai mare, e foarte atent cu surioara lui, desi se distreaza copios sa o vada tresarind la glumele facute pe ascuns, ceea ce il face sa rada in hohote. O iubeste atat de mult, incat mi-a zis intr-o zi: Mama, de ce nu vii sa ma iei de la scoala tu, asa o vad toti colegii mei pe surioara mea, cea mai frumoasa din lume! Asta e Andreiul nostru.

Se implinira si cei 7 ani ai dragului nostru Andrei. A numarat cu nerabdare zilele ultimei luni in asteptarea marelui eveniment, acus promis, acus anulat. Nu conta atat de mult locul de desfasurare, cat dorinta de a-si petrece ziua de nastere alaturi de colegii lui de clasa. Cu aceasta ocazie am rasuflat usurata, vazandu-i pe colegii lui, atat baietii, cat si fetele, plini de aceeasi energie, agitati si entuziasti, incat le-am compatimit pe invatatoare. Pareau o droaie de frati, caci actionau la unison, cel putin cei 11 prezenti, din cei 20 care compun clasa a doua A, cu voiosia din dotare si tipetele de rigoare. Si nu mi-a mai parut exagerat faptul ca taticul lui a organizat petrecerea pentru baiatul lui mult adorat. E varsta constientizarii profunde a anumitor fapte si comportamente, a agitatiei maxime si a trairii din prezent. Da, asta e cea mai frumoasa concluzie. Copilul meu traieste din prezent, traieste cu intensitate momentul, clipa, se dedica total fiecarui joc. Pune ceva din sufletul lui frumos in tot ceea ce intreprinde, in fiecare joc, crede cu inocenta in tot si in toate. Pentru el totul se reduce la joc. Transpune orice noutate prin joc. Reuseste sa isi umple timpul de unul singur cu activitati dintre cele mai inedite. Asta se datoreaza mult momentelor de calitate petrecute impreuna de mic. Bunica lui Andrei se coboara mult la mintea lui si ii tine piept cat e ziua de lunga la tot ceea ce propune, jucandu-se dupa regulile impuse de el cu inteligenta ce il caracterizeaza si cu care ne uimeste. Absoarbe tot ca un burete, nu isi da pace ziua toata, o solicita enorm pe bunica ce a implinit 60 de ani si care i se dedica total, astfel ca Andrei plange la despartire. O zi, atat. Apoi nici nu se sinchiseste sa vorbeasca cu ea la telefon. Dar stie ca bunicii il iubesc. Asta imi demonstreaza cat de mult are nevoie Andreiul meu de timp petrecut impreuna acum, de afectiune. Andreiul meu care a crescut repede in ultimul an, parca prea repede. A devenit fratele mai mare, e foarte atent cu surioara lui, desi se distreaza copios sa o vada tresarind la glumele facute pe ascuns, ceea ce il face sa rada in hohote. O iubeste atat de mult, incat mi-a zis intr-o zi: Mama, de ce nu vii sa ma iei de la scoala tu, asa o vad toti colegii mei pe surioara mea, cea mai frumoasa din lume! Asta e Andreiul nostru.

Commenta il post