Halloween!? Nu, multumim!!! Nu suntem acasa!

Taaare mai era entuziasmat Andrei de sarbatoarea asta a mascatilor in dracusori si mici vrajitoare, ca stiti, la diminutiv totul pare mai frumos si inocent. Pana cand l-am asezat pe divan si, adoptand tehnica echivalenta varstei si jocurilor din dotare, a luptei dintre rai si buni, i-am explicat clar ca ori crede in Diavol, adica raul, ori crede in Dumnezeu, adica Binele, ca amandoi sunt puternici, dar invinge cel in care crede, avand in vedere ca nu isi dadea pace cu gandul la acel "du-te, vino" al grupurilor guralive de copii travestiti in te miri ce. Sa zicem ca il invoca pe Diavol, ce face el noaptea daca se trezeste cu o fiinta infioratoare in fata ochilor? Ce prefera, sa il aiba aproape pe Ingerul sau Pazitor sau un drac cu ochi? Raspunsul e clar care a fost. La tambalaul facut pe casa scarii de mascatii plecati la cersit de dulciuri, batand cu nesimtire cu pumnii in usile apartamentelor si sunand cu nerusinare pana la extenuare, noi le-am raspuns cu "Nu suntem acasa!" Si, tot uitandu-se el pe gaura cheii sa vada daca musafirii nepoftiti au plecat, i se parea ca doua umbre sunt inca acolo. Zic, sa vezi ca ne-au auzit vorbind, si spiritele astea pe tine te asteapta, cum spuneam, daca crezi in Diavol, vine. Nu, mama, ce ma fac!? Ce sa faci, iti faci semnul Crucii, uite, icoana Sfantului Andrei e acolo, roaga-te la el sa te pazeasca de rele. Zis si facut! Si, uite-asa, s-a lasat linistea deasupra capului lui Andrei. Pupa-l-ar mama pe el de copil curios, dar ascultator!