/image%2F0564474%2F20180423%2Fob_3a05ad_img-20180323-140525.png)
Parca imi aduc aminte si acum de emotiile primei zile de gradinita inainte de a implini 3 ani. Mogaldeata noastra nu plangea, dar statea cu mana pe ghiozdanel, sezut pe un scaunel langa usa de la intrarea in clasa cu scuza ca o asteapta pe mama. Educatoarele, intelepte, nu il fortau sa interactioneze, ci i-au dat timpul necesar sa adapteze din mers. Azi, un joc, maine, o masinuta, poimaine, un puzzle, pana cand, tiptil-tiptil, a dat drumul imaginatiei si felului sau vesel si sociabil. Si-a facut camarazi de joaca si, astfel, mersul la gradinita a devenit o placere.
La distanta de doi ani, emotiile mai persista, dar cu nadejdea ca piticul e autonom si poate sa faca diferenta dintre bine si rau. Iar momentul cel mai intens al luatului de la gradi, ramane acceasi dorinta arzatoare care se citeste in ochii lui in momentul in care alearga spre noi si ni se arunca in brate, lasandu-se coplesit de imbratisarea revederii.
